„Am aflat din presă, cu mare dezamăgire și cu profundă tristețe, determinarea Parlamentului român privind aprobarea legii care autorizează eutanasierea câinilor maidanezi. Asociațiile pentru drepturile animalelor, de mai mult timp active și pe teritoriul românesc, au subliniat că o lege precedentă care prevedea o asemenea măsură a fost deja declarată neconstituțională și că exterminarea câinilor vagabonzi nu a rezolvat niciodată, și nu va rezolva niciodată, problema maidanezilor„.
„Câinii vagabonzi se combat doar cu o serioasă politică de sterilizare și de adopție, cum demonstrează, de altfel, tocmai experiența pozitivă a asociațiilor care operează în România și care în acest fel au reușit să obțină rezultate foarte importante.”
Noi – încheie senatoarele – fidele dictatelor Cartei de la Lisabona care recunoaște animalele ca ființe simțitoare, considerăm această exterminare în masă votată de Parlamentul român o măsură inacceptabilă și contrară oricărui principiu de civilizație„.