Menu
in

PNL Diaspora se pregătește de alegeri: „Avem nevoie de aportul românilor plecaţi în străinătate”

Organizaţia Partidului Naţional Liberal Diaspora a avut sâmbătă, 15 februarie, prima Delegaţie Permanentă la care au fost prezenţi peste 50 de delegaţi, reprezentând cele 37 de structuri liberale, infiinţate până în prezent, din Europa şi America.

Agenda reuniunii a cuprins discuţii referitoare la proiectele de organizare şi comunicare ale structurilor liberale din diaspora, precum şi dezbateri privind programul politic al Partidului Naţional Liberal pentru diaspora. Un alt subiect discutat în cadrul Delegaţiei Permanente, a fost constituit în jurul temei electorale, unde delegaţii prezenţi în sală au dezbătut organizarea în pragul alegerilor europarlamentare, dar şi al alegerilor prezidenţiale din toamnă.

În urma discuţiilor din Delegaţia Permanentă a organizaţiei PNL Diaspora, membrii structurilor liberale au apreciat faptul că Partidul Naţional Liberal este primul partid care a subliniat printr-o rezoluţie a Congresului din februarie 2013 importanţa comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării, şi primul partid care are un program destinat românilor din diaspora ca resursă vitală a modernizării României.

La Delegaţie au fost prezenţi membrii Consiliului de Coordonare PNL Diaspora după cum urmează: Cristian DAVID , ministru delegat pentru românii de pretutindeni, Stejărel OLARU , şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Ovidiu SILAGHI,vicepreşedinte şi europarlamentar PNL, Norica NICOLAI vicepreşedinte şi europarlamentar PNL, Florin ALEXE, vicepreşedinte al PNL, preşedinte al Tineretului Naţional Liberal şi deputat PNL, Cristina Păduraru secretar general al Organizaţiei de Femei Liberale, George Tuţă, reprezentant al Secretariatului General al Partidului Naţional Liberal.

În deschiderea lucrărilor, Cristian DAVID, a declarat: „Partidul National Liberal prin organizaţia Diaspora debutează astăzi sub o nouă formulă, cu un nou regulament. Primul pas important in adoptarea acestei structuri a fost făcut la Congresul PNL din februarie 2013, când Cluburile Liberale din Diaspora au fost transformate în organizaţii politice.

„Este foarte important să luăm in considerare faptul că Partidul Naţional Liberal este primul partid care a adoptat o rezoluţie cu privire la importanţa pe care liberalii o acordă comunităţilor din afara graniţelor. Putem privi acest lucru ca o responsabilitate asumată direct de PNL, de către Preşedintele Crin Antonescu în efortul conjugat de dezvoltare şi modernizare a României ”

În continuare, Norica Nicolai a reiterat sprijinul Partidului Naţional Liberal în problematicile diasporei româneşti: “ Noua structură în care ne întâlnim astăzi reprezintă un element de modernizare al Partidului Naţional Liberal în modul de organizare PNL Diaspora. Ataşamentul faţă de valori liberale într-o Europă care devine din ce în ce mai mult liberală ne îndeamnă să încercăm să promovăm legătura cu partidele liberale din statele membre prin dezvoltarea unei strategii de susţinere şi promovare a României”.

În intervenţia sa, Ovidiu Silaghi a adus în discuţie două aspecte legate de libera circulaţie a forţei de muncă pentru cetăţenii români şi intrarea României în Spaţiul Schengen. “Avem nevoie de aportul românilor plecaţi în străinătate .Aceştia trebuie să promoveze o imagine corectă şi pozitivă a României în ţările de reşedinţă. România şi cetăţenii români, oriunde s-ar afla aceştia, merită o abordare corectă în problematica intrării în spaţiul Schengen, iniţiativa liberei circulaţii în spaţiul Schengen a fost a Partidului Naţional Liberal în Guvernul din anul 2005. Pentru aceasta avem nevoie de un efort consolidat al PNL în extern”.

În continuare, Florin Alexe a declarat pentru membrii Delegaţiei Permanente PNL Diaspora faptul că sedinţa de astăzi reprezintă un prim pas în recâştigarea diasporei de către Partidul Naţional Liberal. “ Am plecat cu o moştenire de a avea oameni valoroşi în diaspora, să ne amintim de familia Brătienilor, astăzi facem un prim pas pentru recâstigarea diasporei de către PNL. Tineretul Naţional Liberal este alături de PNL Diaspora şi de tinerii liberali plecaţi în străinătate.”

La final, Stejărel Olaru a declarat: “Prima Delegaţie Permanentă a organizaţiei PNL Diaspora marchează o nouă etapă în importanţa pe care Partidul Naţional Liberal o acordă diasporei. În anul 2013 PNL Diaspora a căpătat un statut oficial, ocupând locul pe care îl merită în cadrul Partidului Naţional Liberal“.

Evenimentul s-a încheiat cu aprobarea Regulamentului de funcţionare al PNL Diaspora şi a Normelor de aplicare ale Regulamentului, care au fost supuse la vot şi aprobate.

Departamentul de comunicare PNL Diaspora

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version