Referitor la materialul postat pe o rețea de socializare și preluat de către gazetaromaneasca.com, PNL Diaspora face următoarele precizări:
Semnatarul materialului, domnul Robert Raducescu, nu mai este membru al Partidului Național Liberal de peste un an, domnia sa fiind exclus în urma conduitei publice afișate față de PNL și a abaterilor repetate de la reglementările statutare asumate de către toți membrii la momentul înscrierii. Atât domnul Raducescu, cât și doamna Valeria Bulgaru și domnul Iordache Iorgu reprezintă, sau cel puțin promovează – conform asocierii publice asumate pe rețele de socializare – partide care se opun unificării Dreptei românești, ajutând indirect PSD.
Mai mult decât atât „încetarea temporară a colaborării” cu o filială superioară sau „dezafilierea” nu pot fi considerate drept gesturi cu valoare politică deoarece Statutul partidului nu permite asemenea inițiative, drept urmare nu este izvorâtă dintr-o intenție legiferată prin vot democratic.
În lumina celor expuse mai sus, remarcăm cu tristețe faptul că semnatarul materialului de presă își asumă identitatea unei entități politice care a contribuit la formarea Partidului Național Liberal și care a fost radiată di Registrul Partidelor Politice, devenind parte componentă a PNL. Astfel, calitatea menționată de către domnul Raducescu este nu numai inexactă dar și nelegală.
Cu toate că toleranța este unul dintre pilonii principali ai mesajului nostru politic, nu putem permite ca opinia publică să fie indusă în eroare de către nimeni, cu atât mai mult de către foști colegi care nu au dorit să accepte faptul că nici un individ nu este mai presus decât entitatea politică numită PNL și decât crezul care ne unește.
Biroul de presă, PNL Diaspora
Dreptul la replică este rezultatul articolului: