Proceduri de evaluare a proiectelor mult prea netransparente, metode de selecţie copiate parcă din metodologia de admitere la „Ştefan Gheorghiu”
Într-un comunicat, PNL Diaspora critică modalitatea în care Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a ales să organizeze sesiunea de finanţare pentru proiectele destinate sprijinirii activităţii românilor de pretutindeni.
Sesizăm că în procesul de elaborare a metodologiei aferente programului de depunere şi analiză a cererilor de finanţare nu a existat niciun fel de consultare publică cu cei care doresc să aplice, precum nici cu potenţialele grupuri-ţintă sau cu societatea civilă în ansamblul său.
De asemenea, procedura de evaluare este una mult prea netransparentă pentru un astfel de program şi nu există nicio referinţă legată de probitatea profesională a persoanelor care vor face parte din comisiile de examinare.
„Este complet inoportun ca într-un stat membru al Uniunii Europene să mai existe programe de finanţare de proiecte cu proceduri de selecţie copiate parcă din metodologia de admitere la „Ştefan Gheorghiu”.
Şi este păcat că această manieră de lucru ştirbeşte credibilitatea instituţiei în ansamblul său, nu doar a guvernanţilor care încă o conduc.
Noi, PNL Diaspora, dorim să îi asigurăm pe actualii şi viitorii aplicanţi că una dintre priorităţile noastre administrative este adaptarea metodologiei aferente tuturor programelor guvernamentale de finanţare la normele europene.
Aceasta presupune în primul rând consultarea cu reprezentanţii societăţii civile în procesul de elaborare a acesteia, precum şi inserarea unei proceduri transparente, care să asigure anonimatul aplicanţilor şi probitatea profesională a membrilor comisiei.
De asemenea, vom încerca să facilităm accesul tuturor la programele de finanţare prin demararea unui program-pilot de aplicaţii online, printr-un soft special monitorizat exclusiv fie de STS, fie de altă autoritate independentă specializată în domeniul comunicaţiilor”, a declarat Victor Ionescu, copreşedinte al PNL Diaspora.
BIROUL DE PRESĂ AL PNL DIASPORA
Goana după bani: DRP a dat startul depunerii de proiecte pentru 2015, SE APROPIE TERMENUL LIMITĂ
Scandal în comunitatea românească de la Roma: Cristi Merchea, falsificator reciclat în director de ziar, ţinut în braţe de Ambasadă şi DRP
«OPRIȚI JAFUL DE LA DRRP!» Fadere îi solicită lui Victor Ponta să desființeze Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ai asociație în străinătate? Ești sigur că e serioasă? Înscrie-te pe lista DRP
«Cerem desfiinţarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. NU suntem dispuşi să acceptăm acest Departament al Risipei»
Decizie incredibilă pentru Diaspora: Bugetul DRP pe 2015 s-ar putea mări cu peste 22 milioane de euro