Menu
in

PMP Diaspora: ”Numirea lui Stanoevici la Ministerul Culturii, dovadă de aroganță”

Organizația PMP Diaspora dezaprobă numirea domnului Bogdan Stanoevici în funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii și cere demisia d-lui Victor Viorel Ponta din funcția de prim-ministru.

Organizația PMP Diaspora reamintește opiniei publice că domnul Bogdan Stanoevici a fost demis din functia de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, demitere care a avut la bază incompetența și dezinteresul manifestat față de organizarea alegerilor prezidențiale din diaspora.

Incapacitatea acestuia, dar si reaua credință de care a dat dovadă, au făcut ca foarte mulți români din străinătate să nu-și poată exprima dreptul fundamental la vot și, în același timp, au dus la deteriorarea imaginii României peste hotare.

În aceste condiții, organizația PMP Diaspora îi cere premierului Victor Viorel Ponta demisia din functia de prim-ministru al României, având în vedere aroganța de care acesta a dat dovadă prin numirea lui Bogdan Stanoevici, un personaj compromis, într-o funcție publică.

Secretar executiv PMP — departamentul pentru Românii de pretutindeni.

Dan-Radu Zătreanu
Departamentul de Comunicare al PMP

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version