in

Ploaie de reacții împotriva lui Di Maio: «Pune mâna și studiază. Scutește-ne de festivalul tău zilnic de idioțenii»

Președintele Grupului Socialiștilor și democraților în Parlamentul European, Gianni Pittella (foto), s-a exprimat clar în legătură cu afirmațiile lui Di Maio. ”Di Maio, ce idioțenie – scrie Pittella pe Facebook. Dar cum poate un exponent de vârf al M5S și vicepreședinte al Camerei să dea frâu liber unor asemena idioțenii privind un întreg popor, cel român, care a oferit atât de multe Italiei în termeni umani, sociali și economici. Nu este vorba de rasism, ci de josnică ignoranță. Pune mâna și studiază, Di Maio. Scutește-ne de festivalul tău zilnic de idioțenii”.

A fost o ploaie de reacții. De la exponentul Uniunii Populare Creștine, Antonio Satta, care sfătuiește M5S ”să se gândească la capacitățile reale ale lui Di Maio de a fi un lider”, la coordonatorul Verzilor Angelo Bonelli care îl acuză pe deputatul M5S că este ”într-o zi salvinian, în alta ecologist” și ”uneori statistician și alteori de stânga” numai pentru a primi voturi.

Potrivit deputatului Khalid Chaouki, Di Maio ”este principele prejudecăților” și pronunță cuvinte ”periculoase și iresponsabile”.

A intervenit și ministrul Luca Lotti care definește ”declarații șocante” afirmațiile privind România. Lotti se adresează direct exponentului M5S cu aceste cuvinte: ”Dragă Luigi Di Maio, am dat peste una dintre postările Facebook cele mai absurde pe care le-am văzut vreodată, în acea postare sunt mai multe minciuni decât cuvinte”.

Di Maio nu a dat înapoi niciun milimetru, dar a ajuns să-i laude pe români:

„Există un fapt, care este indiscutabil: 40% dintre căutații cu mandat internațional emis de București se află în Italia. Nu spun eu acest lucru, a spus-o în 2009 ministrul român al Justiției, Cătălin Predoiu, dată confirmată alaltăieri la SUM #01 de procurorul Ardita din Messina”.

”Nu am niciun motiv obiectiv să pun la îndoială această afirmație”.

”Pentru că Justiția noastră este ineficientă, întreprinzătorii noștri se duc în țări în care funcționează mai bine, precum România. Să învățăm de la români: descurajează delincvenții și atrag firmele. Avem nevoie de o justiție rapidă, eficientă și eficace care să-i descurajeze pe cei care doresc să comită infracțiuni și să-i ajute pe cei care vor să investească”.

Paola Taverna, oaspete în emisiunea Tagadà, pe La7, a susținut că ar trebui să ne bucurăm: „Sunt date reale. Am făcut un compliment României, de acolo infractorii pleacă pentru că nu-i lasă să rămână”.

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Diaspora are un nou deputat: Nicolae Daniel Popescu, român rezident în Marea Britanie

Florina Cazacu, fiica muncitorului ars de viu de patron: «Tatăl meu a fost ucis de un italian»