Uniunea Europeană pregăteşte un plan secret pentru a face faţă ieşirii Greciei din zona euro. În cazul în care Atena va renunţa la moneda unică europeană, planul european prevede limitarea sumelor retrase de pe carduri la bancomate şi reintroducerea controalelor la graniţe în spaţiul Schengen, potrivit Reuters.
Miniştrii europeni de justiţie şi afaceri interne au mai decis ca Parlamentul European să aibă doar un rol consultativ în deciziile privind gestionarea spaţiului Schengen. Parlamentarii europeni nu sunt de acord şi Comisia de libertăţi civile a PE (LIBE) a anunţat că Parlamentul European va ataca la Curtea de Justiţie a UE decizia statelor membre de a schimba baza juridică a evaluării funcţionării acordului Schengen.
În privinţa limitării sumelor care se pot retrage de la bancomatele din Europa, această măsură ar putea fi introdusă în cazul extrem al prăbuşirii monedei euro, după ieşirea Greciei din eurozonă.
Fenomenul retragerilor masive de euro se înregistrează acum în Grecia, unde de la cele mai mari bănci se retrag zilnic depozite în valoare de 500- 800 milioane de euro zilnic, iar ritmul retragerilor creşte în aşteptarea alegerilor din 17 iunie. La băncile medii şi mici, retragerile zilnice de depozite se ridică la 10-30 milioane de euro. Din cauza temerilor că Grecia ar putea fi forţată să iasă din zona euro, ritmul retragerilor creşte, a avertizat un bancher.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG) este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank controlează Bancpost, alături de Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).