România este un partener al Italiei în cadrul Uniunii Europene, a declarat, luni, președintele Senatului italian, Pietro Grasso, reiterând sprijinul pe care țara sa îl acordă României în parcursul aderării la spațiul Schengen.
El a reamintit faptul că românii reprezintă cea mai importantă comunitate de străini din Italia, adăugând că aceștia s-au integrat „perfect” stilului de viață al italienilor.
„Relațiile culturale și economice dintre țările noastre sunt vechi de secole. Avem idealuri și valori comune și ne-am susținut reciproc în lupta pentru unitate națională. (…) Astăzi, românii sunt comunitatea de străini cea mai numeroasă din Italia, circa un milion, și participă activ la viața economică italiană și contribuie activ la bunăstarea Italiei. Ei s-au integrat perfect în comunitatea noastră”, a mai spus Grasso.
Președintele Senatului italian a arătat că țara sa trece printr-o serie de reforme instituționale și financiare, adăugând că în opinia sa bicameralismul oferă o mai bună dezbatere a actelor normative care ajung în Parlament.
„Personal sunt convins de validitatea bicameralismului garantează o atenție mai mare proiectelor de lege importante. Cred că trebuie să actualizăm sistemul bicameral perfect, măcar prin distribuirea responsabilităților între cele două Camere. Având însă în vedere calitatea democrației, eu cred că aceasta depinde și de eficiența și întărirea instituțiilor și nu prin slăbirea lor”, a conchis Pietro Grasso.