Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a încredinţat secretarului Partidului Democrat, Pierluigi Bersani, sarcina de a forma un nou guvern. Bersani a spus deja de mai mult timp că doreşte să introducă reforma cetăţeniei dedicată generaţiilor secunde în programa pentru care eventual va solicita încrederea Parlamentului.
Printre punctele pentru care de două săptămâni a primit undă verde din partea direcţiunii naţionale a partidului erau şi "norme privind obţinerea cetăţeniei pentru cei care se nasc în Italia din părinţi străini şi pentru minorii crescuţi în Italia".
Pe 20 martie, PD a detaliat această propunere, explicând ce tip de reformă are în minte. Se pleacă de la un fapt dat: "Noii italieni – explică o notă a partidului – sunt o resursă pentru ţara noastră care investeşte şi se angajează pentru creşterea şi formarea lor şcolară şi profesională. Este necesar să se asigure acestor tineri un viitor, în care să fie clară apartenenţa lor la ţara care i-a văzut născându-se şi care le-a garantat educaţia".
Pentru minorii născuţi în Italia se propune principiul "ius soli temperat". Vor fi imediat italieni cei care s-au născut în Italia "din părinţi străini, care sunt la rândul lor născuţi în Italia sau rezidenţi în mod regulamentar pe teritoriul Italiei de cel puţin cinci ani".
Este prevăzută o "declaraţie de voinţă exprimată de părinţi", însă tânărul va putea renunţa la cetăţenia italiană (sau să o ceară, dacă nu au făcut-o la vremea lor părinţii) în doi ani de la atingerea vârstei majoratului.
Minorii născuţi în străinătate, sau născuţi în Italia din părinţi care nu îndeplinesc acele cerinţe, vor putea să fie italieni. Dar numai după ce au încheiat "în Italia un ciclu de educaţie sau formare profesională". "În acest fel – subliniază PD – investiţia în educaţia lor nu va fi "pierdută", pentru că va fi folosit la crearea noilor italieni".
PD a scos în faţă şi "nodul critic care derivă din obţinerea cetăţeniei italiene din partea celor care, provenind din ţări care au tradiţii culturale diferite, nu aderă la valorile fundamentale ale ţării noastre şi la Convenţiile internaţionale în materie de egalitate a drepturilor şi interzicere a discriminărilor". Din acest motiv părinţii care cer cetăţenia pentru fii vor semna şi "un angajament de a-i educa în respectul acestor valori şi principii fundamentale".
O "normativă tranzitorie" va fi în fine dedicată celor care s-au născut în Italia sau au încheiat un ciclu de studii înainte de intrarea în vigoare a legii. Reforma va fi, aşadar, "retroactivă" şi va permite să devină italieni bună parte din generaţiile secunde care au crescut şi trăiesc în ţara noastră, fii de imigranţi până acum trataţi ca imigranţi.
Elvio Pasca