“Pd a semnalat urgența examinării în Cameră a două propuneri de lege în materie de drepturi, cea împotriva homofobiei și cea privind ius soli”, a spus pe 6 iunie șeful de grup al Partidului Democrat în Cameră, Roberto Speranza, la finalul reuniunii șefilor de grup, pe timpul căreia a fost elaborat calendarul lucrărilor în plen.
La luna iulie este trecută examinarea propunerilor de lege nr. 463 și 525 în materie de obținere a cetățeniei (după trecerea de Comisie). Presiunile celor de la Pd ar trebui astfel să accelereze procedura de reformare a cetățeniei pentru generațiile secunde. La Montecitorio sunt deja circa 15 propuneri de lege în această privință, însă nu a început încă examinarea în Comisie.
În realitate, confruntarea între partide a început deja. De la intergrupul parlamentar care s-a reunit marțea trecută a ieșit la iveală o convergență transversală privind necesitatea de a schimba regulile, insistând pe vechimea rezidenței regulamentare a părinților și pe frecventarea școlii.
Italienii, de acord cu principiul „ius soli” şi cu dreptul de vot al imigranților
Reforma „ius soli„ încaieră guvernul
Ius soli la Sesto San Giovanni