„Integrarea este una dintre provocările școlii italiene și eu nu o văd ca pe o problemă ci ca pe o oportunitate”. Ministrul Educației Maria Chiara Carrozza, oaspete la „Uno Mattina”, a comentat astfel cazurile părinților italieni care își retrag copiii din clasele unde sunt „prea mulți” fii de imigranți.
Asupra cuvântului „străini”, în orice caz, trebuie să ne înțelegem. In băncile școlilor italiene sunt 736.000 de elevi cu cetățenie străină, „dar 50% – a subliniat Carrozza – sunt născuți în Italia și vorbesc italiana”.
„Prea mulți străini în clasă”, părinții italieni schimbă școala
Aceștia nu ar trebui să intre, așadar, în cota maximă de 30% de străini per clasă introdusă de faimoasa circulară Gelmini.
Privind subiectul a intervenit la Radio24 și deputatul Partidului Democrat Khalid Chaouki. „Școala noastră – a spus – este tot mai mult sortită să aibă copii de origini diferite și acesta este viitorul Italiei”. „Copiii învață foarte repede, problema – a subliniat Chaouki – este formarea învățătorilor și capacitatea lor de implicare”.
„Uneori – a adăugat deputatul Pd – este contraproductiv să te gândești deja, în ceea ce privește școala primară, să împarți copiii încă de mici, dimpotrivă ar putea fi și mai negativ. Părinților trebuie să li se explice că nu trebuie să le fie frică de diversitate și că dimpotrivă dacă există o direcție inteligentă aceste școli (cu o rată ridicată de elevi străini – n.r.) pot deveni de excelență”.
E.P.