Acțiune a Forza Nuova înainte de sosirea ministrului pentru Integrare la Cervia, provincia Ravenna. Seara un necunoscut a aruncat câteva banane înspre scenă. Ministrul: ”Mâncare risipită”.
Dublă contestare împotriva ministrului pentru Integrare Cecile Kyenge la Cervia, pe riviera din Ravenna, pe timpul sărbătorii Pd. Câteva manechine, mânjite pe piept cu vopsea de culoarea sângelui și echipate cu pancarte și fluturași pe care scria ”Imigrația ucide – Nu principiului ius soli”, au fost abandonate noaptea trecută în piazza Salinari.
Forza Nuova: „Kyenge, întoarce-te în Congo”
Gestul a fost revendicat de Forza Nuova, mișcarea scriind că ”protejarea identității italiene trebuie să fie de interes primar, întrucât aceasta reprezintă forța din care își trage seva însăși viața poporului nostru”.
Calderoli despre ministra Kyenge: ”Seamănă cu un urangutan”
Reprezentantă Lega Nord: „N-o violează nimeni pe Kyenge?”
Seara, o persoană, care nu a fost încă identificată, a aruncat cu câteva banane în direcția ministrului Kyenge în timp ce vorbea de pe scenă. Fructele nu au ajuns pe scenă, căzând între primul și al doilea rând de spectatori. Ministrul a definit gestul a fi ”o palmă dată sărăciei și o risipă de mâncare”.
Noi insulte leghiste contra ministrului Integrării, Cecile Kyenge. “Întoarce-te în Congo, tâmpito”