Menu
in

Ministra Cecile Kyenge: „Sunt atacată pentru că distrug stereotipurile”

„De peste o sută de zile sufăr atacuri având ca vină faptul că sunt neagră, că sunt femeie, că am studii superioare și că distrug sistemul stereotipurilor„, a spus ministrul pentru Integrare, Cecile Kyenge, intervenind la Sărbătoarea Partidului Democrat la Pesaro.

„Foarte multe persoane – a subliniat – se regăsesc în ceea ce sunt și reprezint eu. Astfel spun că suntem toți vinovați și toți împreună putem schimba această mentalitate și putem fi artizanii schimbării”.

La mică distanță de locul în care a intervenit ministrul, militanții Forza Nuova au expus o pancartă pe care scria „Kyenge urăște italienii, demisia imediat” și o alta cu fraza „nu ius soli”.

„Kyenge – afirmă într-o notă coordonatorul regional al FN, Davide Ditommaso – urăște italienii, pentru că a demonstrat prin cuvinte și fapte că nu respectă istoria și tradițiile noastre, pretinzând că impune un model globalizat și multietnic care a eșuat deja în diferite țări europene. Noi nu permitem nimănui să dea lecții de civilizație și toleranță, cu atât mai puțin doamnei Kyenge, care vine dintr-o țară în care domnesc haosul, războaiele tribale și genocidurile„.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version