in

Mario Cospito: „Aderarea României la Schengen ar duce la creşterea PIB-ului cu 1-3 %”

Mario Cospito, ambasadorul Italiei în România a declarat, într-un interviu pentru Adevărul,  că ţara sa a urmărit cu atenţie ce s-a întâmplat pe parcursul crizei instituţionale de la Bucureşti, dar a decis să nu intervină direct în mod public.

„Am decis să avem o atitudine rezervată. De ce am acţionat astfel? Pentru că noi am fost convinşi că România are arhitectura instituţională şi resurse proprii pentru a depăşi criza de una singură, fără intervenţie din afară. Ministrul italian al Afacerilor Externe, GiulioTerzi, a subliniat în declaraţiile sale că Italia urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă în România pentru că România este un partener important, atât în relaţiile bilaterale, cât şi în arena europeană”- a explicat ambasadorul italian.

Întrebat care este poziţia Italiei în legătură cu amânarea aderării României la spaţiul Schengen, Mario Cospito a precizat că susţinerea ţării sale a fost una permanentă şi necondiţionată. Mai mult, aderarea României ar aduce beneficii concrete Uniunii Europene.

“Vreau să fiu clar încă odată. Poziţia Italiei este că, odată cineva intrat în club, atunci devine membru cu drepturi depline al clubului. Adică, România şi Bulgaria au intrat în 2007 în Uniunea Europeană, atunci sunt membri cu drepturi depline. Bineînţeles, există Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care este benefic pentru că reprezintă un sprijin al instituţiilor europene în procesul de îmbunătăţire a sistemului judiciar. Dar admiterea în Schengen este altceva. Admiterea în Schengen necesită îndeplinirea unor criterii tehnice. Italia a declarat, chiar şi la Consiliul European din martie, că România a îndeplinit toate criteriile tehnice şi era de atunci pregătită să intre în zona Schengen. Dar intrarea în spaţiul Schengen trebuie aprobată de toate statele în unanimitate şi anumite ţări au exprimat rezerve. Însă, intrarea în Schengen trebuie privită şi din altă perspectivă. Europa are nevoie de creştere economică. Iar studiile arată că intrarea României în zona Schengen va genera o creştere a PIB cu 1-3%”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Festivalul din Milano, mândria românilor

Inscripţie anti-românească la Grosseto