Menu
in

Marian Mocanu şi-a dat demisia din PSD, pentru “incompatibilitate de funcţii”

Marian Mocanu şi-a prezentat astăzi, 3 mai, demisia din PSD. Fost candidat al PSD la alegerile parlamentare din 2008, în colegiul diaspora (când a obţinut 2.368 voturi), Mocanu avea până acum funcţia de vicepreşedinte al PSd Diaspora, funcţie în care a fost numit la şedinţa de constituire a organizaţiei, în toamna anului trecut.

Anul trecut, Mocanu a fondat o mişcare politică, „Europei per l’Italia”, şi a oferit sprijin candidatului PD la primăria din Torino, Piero Fassino. Marian Mocanu face parte dintre membrii fondatori ai Ligii Românilor din Italia, al cărei preşedinte a fost până când a intrat în politică.

Scrisoarea de demisie este adresată preşedintelui Victor Ponta, secretarului general Liviu Dragnea, vicepreşedintelui Titus Corlăţean, preşedintelui PSD Tulcea, Horia Teodorescu şi preşedintelui PSD Diaspora, Cristian Rizea.

„Subsemnatul Marian Mocanu, născut pe 25 iulie 1971 la Tulcea (…) doresc să vă prezint scrisoarea de demisie din PSD cu sediul central în România şi din funcşia de secretar executiv pentru aripa PSD Diaspora. Cu părere de rău vă aduc la cunoştinţă că motivele mele sunt legate de o incompatibilitate de funcţii.

Cum bine ştiţi, sunt preşedinte al mişcării politice Europeni pentru Italia cu sediul în Italia, iar această funcţie nu îmi permite să acopăr şi funcţia de secretar executiv în cadrul PSD şi nici să fiu membru în PSD”, spune Marian Mocanu în scrisoarea de demisie.

Citeşte şi

Mocanu îi promite lui Fassino 1000 de voturi româneşti

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version