„Sumele trimise acasă de străini, taxate pentru a ţine banii la noi acasă” a propus pe 25 august cotidianul La Padania, reluând o idee deja lansată cu câteva luni înainte de leghiştii din Parlament.
„Patru milioane şi jumătate de imigranţi trimit, mai mult sau mai puţin, 1.500 de euro anual, de fiecare, către ţările lor de provenienţă. Concret, anual şase miliarde şi 750 de milioane din valuta noastră valoroasă dispare din circuitul economic naţional”.
Cotidianul celor de la Lega Nord arată cu degetul în special către chinezi, care ar expedia cota cea mai consistentă de bani şi „întreţin astfel peste 500.000 de rude în patrie”. Aceasta în timp ce marfa chinezească „ne invadează acum fără încetare”, adică „la fel ca la vasele comunicante, ne golim tot mai mult în favoarea vasului mai mare„.
Soluţia? „O mică taxă pe sumele trimise acasă”, care „ar ajuta acel proces de restructurare a Statului care acum este obligatoriu”. Leghiştii se gândesc să reţină 1% din banii trimişi, care „în fiecare an ar aduce statului peste 60 de milioane de euro”, de gestionat, trebuia spus, „în manieră federală, făcându-i să se întoarcă pe teritoriile în care au fost produşi”.
Cgil protestează
Cgil a făcut o estimare a volumului banilor trimişi în străinătate de către străini. Suma totală a banilor trimişi acasă de imigranţi în fiecare an din Italia este de circa 10-12 miliarde de euro. Aceşti bani însă nu sunt întotdeauna trimişi prin intermediul circuitelor abilitate de trasferare a banilor, cum sunt cele circa 34.000 de centre Money Transfer prezente în întreaga Italie. Numai în mică parte banii sunt trasferaţi prin intermediul sistemului bancar, în timp ce sume consistente sunt transferate la negru sau în mod neregular.
„Subiectul banilor imigranţilor trimişi în ţările lor de origine – subliniază Piero Soldini, responsabil al departamentului imigraţie de la Cgil – este unul foarte important, şi este un fenomen de mari dimensiuni pentru multe ţări, în care deseori reprezintă unul dintre primele motive de echilibrare a balanţei de plăţi, cum de altfel se întâmpla până în anii ’60 pentru ţara noastră”.
„Imigranţii sunt deja foarte taxaţi – subliniază sindicalistul – transferarea banilor este foarte costisitoare şi deseori imigranţii, în aproape 50% dintre cazuri, pentru a cheltui mai puţin utilizează forme de transfer alternative, încredinţându-se unor subiecţi care duc banii în ţara de origine, dar cu un risc ridicat de a pierde întreg capitalul”.