in

Hai acasă la funcții, promisiunile PNL Diaspora pentru membrii partidului

Astăzi, 12 octombrie a.c., în ședința Biroului Permanent National al PNL s-a adoptat, la propunerea organizației PNL Diaspora și a domnului vicepreședinte PNL Cezar Preda, recomandarea ca pe listele PNL care cuprind candidații la alegerile locale să fie incluși și români din Diaspora, care doresc să se implice în administrația locală la nivelul întregii țări.

Domnul senator Viorel Badea, copreședintele PNL Diaspora și domnul Cezar Preda, vicepreședinte PNL, au lansat această idee cu prilejul Ligii Aleșilor Alesilor Locali ai PNL, din 19 septembrie a.c., în speranța că această inițiativă va da un semnal pozitiv pentru românii din afara granițelor care vor să se implice efectiv și eficient în deciziile politice la nivel administrativ din România, acesta fiind, totodată, un bun prilej pentru reintegrarea conaționalilor noștri în comunitățile de unde au plecat.

„Este necesar, mai mult ca niciodată, să înțelegem rolul și locul pe care românii din diaspora îl au în reconstrucția României, în schimbarea mentalităților și în reformarea administrativă a țării noastre. Tocmai acesta a fost motivul pentru care conducerea PNL a luat decizia de a oferi un context politic favorabil implicării nemijlocite a românilor din diaspora în gestionarea localităților din România.”, a declarat domnul senator Viorel Badea, copreședintele PNL Diaspora.

Biroul de presă al PNL Diaspora

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia: Menajera mea e gravidă, aș putea să o concediez?

Motivul ABSURD pentru care UDMR respinge votul prin corespondență: «Este discriminare»