„Am răspuns în cadrul UE de extinderea spaţiului Schengen la noile state membre, iar normele pe care le-am stabilit în 2007, au fost foarte precise şi foarte transparente”, a afirmat Frattini, subliniind că Sofia şi Bucureştiul „au îndeplinit criteriile tehnice necesare pentru a adera” la Schengen.
Potrivit fostului şef al diplomaţiei italiene, cel care este pus la îndoială este în realitate însuşi conceptul de liberă circulaţie a cetăţenilor. „Acest lucru ar fi o greşeală foarte mare. A restricţiona acea libertate majoră care este libera circulaţie în spaţiul european ar fi un pas înapoi căruia Italia ar trebui să i se opună cu toată puterea”, a spus Frattini.
Fostul ministru italian a adăugat că „fluxurile de lucrători ilegali şi de romi care comit uneori infracţiuni” sunt proporţional minime „în comparaţie cu masa foarte mare a populaţiei române şi bulgare care, cu siguranţă, este alcătuită din persoane care se simt şi sunt cetăţeni europeni”.
Potrivit lui Frattini, este „absurd” ca bulgarii şi românii să nu se poată bucura de libertatea de circulaţie, „mai ales după ce criteriile tehnice au fost îndeplinite” de aceste ţări.