Menu
in

Florenţa/ Acord Popolo della Libertà- Partidul Democrat Liberal

Pe data de 7 mai a fost semnat la Florenţa un protocol de colaborare  între filiala din regiunea Toscana a partidului condus de Silvio Berlusconi,  Popolo della Liberta', pe de o parte  şi PDL-ul românesc, pe de altă parte. Acordul a fost semnat de către deputatul Riccardo Mazzoni, din partea italienilor şi de către senatorul Viorel Badea, din partea PDL România. La eveniment au fost prezenţi şi alţi politicieni italieni precum şi membri din conducerea Partidului Democrat Liberal –Italia.

Scopul acordului este, conform participanţilor la întâlnirea bilaterală,  în primul rând unul practic, electoral: "Idealurile comune împărtăşite de cele două formaţiuni – se citeşte într-o notă a consilierului italian Giorgio Silli, preluată de agenţia ADNKronos – au reprezentat  motorul care a determinat o colaborare, chiar la nivelul ultimelor alegeri administrative. Românii din Italia, fiind cetăţeni europeni au drepturi egale cu spaniolii, englezii şi alţi comunitari, de aceea participă de mai mult timp la alegerile locale". Raporturile cu românii din Toscana este foarte bune, a ţinut să precizeze în public şi deputatul Riccardo Mazzoni, care a adăugat, vorbind despre cei 100 000 de conaţionali cu reşedinţa în Toscana, că alcătuiesc o “comunitate- model în regiunea noastră”.

"Acordul – se mai arată în aceeaşi notă – prevede, pe lângă o colaborare politică, şi una economică, dar şi angajamentul de a promova drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români rezidenţi legal în Italia".

In contextul aceleiaşi întâlniri politice, cele două părţi au decis să-l numească pe Stefan Stănăşel, cunoscut om de afaceri din Prato, drept coordonator regional din partea Popolo della Libertà pentru comunitatea de români din regiunea Toscana.

I-am cerut lui Stefan Stănăşel să ne arate ce efecte concrete poate avea acordul asupra comunităţii de români: „Am lucrat la acest acord de mai bine de un an tocmai pentru că ar putea avea un impact pozitiv asupra comunităţii, în special în ceea ce priveşte participarea românilor la viaţa politică din regiune. In plus, ambele formaţiuni politice, Popolo della Libertà şi Partidul Democrat Liberal, fac parte din aceeşi familie la nivel european, mai precis din PPE, grupul Popularilor Europeni. Prin urmare, am dori să atragem alegătorii de dreapta, mai ales că Toscana este cunoscută drept o regiune „roşie”, de stânga”.

Partenerii italieni, a mai precizat Stănăşel, au promis că vor demara o campanie informativă cu privire la dreptul de vot al românilor.

Nu este prea târziu, având în vedere că alegerile locale vor avea loc la mijlocul lunii mai?

“Nu, pentru că prevederile protocolului vor fi aplicate la următoarele alegeri”- precizează Stănăşel. Tot legat de alegeri, noul coordonator regional a mai pus pe tapet chestiunea înscrierii conaţionalilor pe listele electorale suplimentare, în prezent o condiţie obligatorie pentru exercitarea dreptului de vot. “Am cerut ca buletinul electoral să fie dat românilor imediat ce obţin reşedinţa într-o localitate italiană şi am aflat că nu sunt singurul care solicită acest lucru, de aceea partenerii italieni au promis că vor ridica chestiunea la nivel parlamentar”.

Reprezentanţii partidului Popolo della Libertà s-au mai angajat să pună pe propriile liste candidaţi români la viitoarele alegeri. “Este vorba despre români care sunt lideri în cadrul propriei comunităţi care vor avea şi suportul logistic al partenerilor italieni”.

Este o manevra pentru a câştiga doar voturile românilor cu promisiuni electorale?

“Acordul semnat de noi nu a fost unul la nivel naţional. Noi am început de la nivelul local, unde există o mai bună cunoaştere a teritoriului. In plus, acordul nostru mai prevede şi unele aspecte economice, cum ar fi promovarea intreprinderilor textile din Toscana în România sau înfiinţarea unui centru cultural economic românesc în zonă. Iar Popolo della Libertà va pune, spre exemplu sediile sale, la dispoziţie pentru întâlnirile cu caracter politic ale românilor.”

S-a vorbit despre  o intervenţie inoportună a partidelor politice din România în viaţa comunităţii de români din Peninsulă. Este acelaşi lucru cu protocolul semnat la Florenţa?

“Am spus-o şi o repet, în niciun caz reprezentanţii partidelor din România nu vor influenţa alegerile şi deciziile făcute de noi, în teritoriu, spre exemplu legate de candidaţi. Comunitatea nu este ajutată de politicienii din afară, ci doar de liderii care se remarcă la nivel local”.

Partidul Democrat Liberal a mai semnat, în octombrie anul trecut, la Torino, un protocol similar cu organizaţia locală a formaţiunii Popolo della Libertà.

Miruna Căjvăneanu

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version