În 7 martie, la Sala Romexpo din Bucureşti, peste 1.500 de femei din PSD au fost invitate de partid cu ocazia Zilei Femeii. Cu această ocazie, Rovana Plumb şi-a anunţat candidatura la Consiliul Naţional al PSD, iar Victor Ponta a ţinut un discurs. Publicația Gândul a făcut un reportaj în sală, printre femei. Multe femei critică aspru diaspora şi suferă pentru că Ponta a pierdut alegerile. Diaspora e principala vinovată.
«Cei din Diaspora sunt bine mersi, muncesc pe salarii de mii de euro, nu stă cu noi în ţară să stea să drămuiască leul, stă pe salarii de mii de euro, şi ei vorbesc în numele nostru. Să vină în ţară să muncească, să fie şomeri cum sunt copiii noştri şi atunci să fim egali, şi atunci să voteze, să fie egali cu noi. Au influenţat foarte mult şi nu suntem de acord. Diaspora să-şi vadă de treaba lor, au plecat din ţară pentru mai bine, să stea acolo unde este mai bine. Noi am stat în ţară noastră, bine, rău cum a fost, dar am stat aici”, a declarat o femeie, citată de Gândul.