Ideea mi se pare jignitoare şi catastrofală politic. Tocmai pentru asta avem un stat şi îl plătim cu impozite şi taxe de toate tipurile: pentru că elementele de bază ale siguranţei noastre să fie garantate de Armată, Poliţie, organisme de urgenţă.
Oamenii nu au inventat statul ca să le cheltuiască banii pe panseluţe şi softuri, ci, înainte de toate, ca să asigure ordinea de bază într-un anumit spaţiu, să lupte cu infractorii, agresorii, catastrofele naturale.
Când ministrul Stanoevici vine şi spune: “Să dea românii din afara ţării câte un euro pentru situaţii de urgenţă” el, de fapt, admite că avem un stat falimentar, incapabil să-şi îndeplinească funcţiile de bază, şi care e nevoit să salveze oameni prin cerşetorie publică.
Nu spun că în Diaspora nu există oameni dispuşi să ajute, nu spun că generozitatea şi solidaritatea sunt rele, dar hai să le folosim, eventual, pentru vreun festival de teatru sau balet, nu ca să finanţăm activităţi esenţiale ale statului.
Domnul Stanoevici trebuie să înţeleagă, pentru că acum ocupă o funcţie publică, că în momentul în care statul român încasează doi lei impozit, un leu trebuie automat pus deoparte pentru protejarea şi apărarea cetăţenilor romani în orice situaţie dificilă – iar dacă el cere ca acel leu să provină din milă publică, sugerează implicit că statul e în disoluţie şi şi-a cheltuit iresponsabil, pe proştii, fondurile de bază.
Deputat Ovidiu Raețchi
Într-o postare pe facebook, referitoare tot la ideea ministrului Stanoevici, deputatul a scris: ”Sau, poate, mai bine, recuperăm șpăgile din dosarul licențelor Microsoft&comp – despre care vom afla, zic eu, mai multe în această lună – și cu ele repatriem toți românii și gestionăm toate situațiile de urgență fără a-i mai pune pe cei din Diaspora, care oricum trimit bani esențiali în țară, să plătească și pentru asta.”