Deputatul solicită crearea unei strategii politice care să atragă investițiile românilor din diaspora. ”O parte dintre români ar dori să investească acest capital în țara noastră, însă până în prezent, nemulțumiți de facilitățile fiscale oferite de statul român, o mare parte din ei au ales să pună bazele unei afaceri departe de România” scrie deputatul în interpelare.
Inițiativă legislativă, în discuție în Parlament, pentru românii din străinătate: cursuri de limba română pe internet
Deputatul Raețchi a mai avut câteva propuneri de lege, referitoare la românii din străinătate printre care reamintim: a înaintat o propunere de lege prin care cerea ”intoducerea unor cursuri de limbă, literatură și istoria română via internet pentru copiii cetățenilor români din afara granițelor țării”, de asemenea a depus către Biroul Permanent al Camerei Deputaților un proiect legislativ pentru modificarea și completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, precum și alte interpelări referitoare la copiii românilor care se întorc din străinătate.
Ministerul diasporei este O CASĂ DE PĂPUŞI, denunţă deputatul Raeţchi / „România îşi tratează ruşinos comunităţile de peste hotare”
Recent, deputatul a avut o atitudine foarte critică la adresa guvernaților, referitoare la lipsa unei strategii clare pentru românii din diaspora. ”Deşi a devenit, după 1989, o naţiune cu Diaspora importantă, România nu are o cultură şi un proiect de dezvoltare în această direcţie. România – mai simplu spus – îşi tratează prost, uneori de-a dreptul ruşinos, comunităţile de peste hotare, fără să le înţeleagă importanţa şi fără să se simtă responsabilă în raport cu acestea.” scria acesta.
Andi Rădiu