”Capacitatea reală de vot a Diasporei este de 1.000.000-1.500.000 de voturi. Oameni care, în mod normal, ar dori să meargă la urne. Din aceștia, votează efectiv doar 10% – fie pentru că sunt cozi interminabile, fie pentru că orașele lor sunt prea îndepărtate de centrele de vot. În aceste condiții, vorbim, în fapt, de o distorsionare majoră a voinței populare prin proastă organizare.”
Soluția votului în două zile ar crește semnificativ capacitatea exercitării acestui drept în Diaspora: ”În zonele cu mare aflux electoral, precum Anglia, Franța, Spania – numărul de voturi s-ar dubla. În alte zone ar exista posibilitatea unei deplasări de o zi până la consulat sau ambasadă. Cazul cel mai elocvent este în Orientul Mijlociu, unde duminica este zi de lucru și foarte puțini români își pot exercita dreptul la vot. Sâmbăta, în schimb, ar putea să o facă.”