Menu
in

Deputatul Aurelian Mihai, scrisoare deschisă: ”Votați legi și în favoarea românilor care trăiesc în diaspora”

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA LIDERILOR PARTIDELOR POLITICE PARLAMENTARE

Am hotarat sa va scriu aceste randuri din dorinta de a va atrage atentia cu privire la situatia impovaratoare a romanilor care traiesc in afara frontierelor statului nostru, impovaratoare fie datorita situatiei economice cunoscute datorita crizei financiare in principalele tari de destinatie ale emigratiei romanesti de pe continent Italia, Spania, Portugalia etc.

O spun cu toata increderea dat fiind faptul ca provin din randurile tinerilor romani care au ales alte optiuni intr-un anumit moment al vietii, cand am decis si eu si alte milioane de romani sa plecam temporar din tara in care ne-am nascut, copilarit, format ca oameni, tara careia ii suntem datori si tara fata de care, spun eu, ne facem datoria neconditionat.

Ani de zile, prin atitudinea noastra pozitiva si cu exceptiile de rigoare, am incercat cu totii sa aducem Romania din sufletele noastre in fata strainilor, noilor vecini, colegi de munca, studii, prieteni sau in fata autoritatilor din acele tari in care muncim, dar am incercat sa ne facem totodata si datoria fata de familiile de acasa, poate si fata de prieteni, colegi de munca, studii, prieteni sau de multe ori in fata autoritatilor platindu-ne taxele si impozitele aferente catre statul roman.

Vedeti dumneavoastra, misiunea noastra a devenit una foarte serioasa, sutinand economia a doua tari, cea de adoptie si cea careia apartinem de drept! Si facem destul de mult pentru tara careia tot spunem ca apartinem! Mult prea mult pentru ca pentru fiecare cent trimis in Romania, nu deranjam, nu solicitam serviciile primariilor, spitalelor, scolilor, institutiilor publice de acasa.

Evident ca suntem profitabili pentru orice guvern si pentru orice Parlament al statului roman! Pentru acel cent, muncim, poate suntem umiliti, poate lipsiti de aparare, poate de multe ori singuri, nestiuti de nimeni, iar suferinta noastra se imparte pe milioane!

Ne-am fi bucurat sa traim acasa, cu totii, pentru ca daca Dumnezeu a facut in asa fel incat noi sa apartinem unui popor si tari, evident ca a facut-o cu un scop, iar noi poate ca facem in suferinta noastra parte si din planul Sau!

La fel de mult ne-am fi bucurat, ca pentru acel cent, statul roman sa inteleaga ca suntem mai mult decat volum, iar daca tot ne numaram cu milioanele departe de tara, cel putin la nivel de reprezentante diplomatice, sa ne bucuram de bunavointa Romaniei, dar ne-am ales cu taxe consulare exagerat de mari, cu misiuni diplomatice putine, cu eforturi minime din partea unui stat care trebuia sa ne protejeze asa cum am merita!

Va scriu aceste randuri, cu toate ca am ezitat sa o fac multa vreme, nu am dorit sa ma erijez in reprezentantul cetatenilor romani din diaspora, cu toate ca mandatul pe care il am din partea romanilor din circumscriptia electorala nr. 43 este acela de a-i reprezenta oficial in Parlamentul Romaniei, ca deputat, evident mandatul meu fiind unul temporar, dupa mine vor mai veni si alti tineri sper, care sa inteleaga rolul diasporei, oameni sper mult mai pregatiti decat mine pentru o asemenea functie!

Dar pana atunci voi insista eu in numele dumnealor, al romanilor pe care ii reprezint, solicitandu-va sprijin pentru reducerea acestor taxe consulare, pentru infiintarea de noi consulate, pentru ca romanii din diaspora sa aibe oportunitatea sa lucreze in aceste misiuni diplomatice!

Va rog, prin colegii dvs. Parlamentari, sprijiniti si votati in parlament initiativele legislative in favoarea romanilor care astazi traiesc in diaspora, sau al celor care din diaspora vor sa se intoarca acasa!

Dati posibilitatea romanilor din diaspora prin colegii, prietenii sau cunoscutii dvs. in Parlamentul Romaniei sa sa se bucure de legi bune! Avem nevoie ca aceste propuneri de modificare a Legii 198/2008, a Legii 1/2011 a Legii 156/2000 etc. sa fie se bucure de votul colegilor dvs. in Parlamentul Romaniei!

Nu uitati, sunteti singurii care ne puteti ajuta!

Cu stima,
Aurelian Mihai
deputat independent, colegiul Europa de Vest

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version