Are 40 de ani, e din Borşa şi de 12 ani trăieşte în Italia. De 8 ani locuieşte la Cassano d’Adda, localitate de 19.000 de locuitori lângă Milano, unde candidează pentru un post de consilier. „Sunt un român care vine din Maramureş„. Aşa îi place lui Daniel Beltag să se caracterizeze. Munceşte în dom
Domnule Daniel Beltag, cum aţi decis să intraţi în politică?
«Cu greu m-am decis. in zona în care locuiesc eu sunt foarte mulţi români. Suntem respectaţi pentru modul în care lucrăm, cum ne comportăm, şi am decis că se poate face mai mult. Am primit dreptul la vot, am primit dreptul să fim votaţi ca şi cetăţeni comunitari, e timpul să acţionăm, să ne putem integra pentru că aici trăim şi cred că merităm mai mult, să fim priviţi şi altfel, nu doar ca muncitori. Ca muncitori suntem priviţi foarte bine. Românul munceşte, în orice condiţii, cu toate greutăţile care sunt, reuşeşte să o scoată la capăt.»
Pentru ce partid candidaţi?
«Nu am avut multe discuţii cu partidele politice, am avut o ofertă din partea avocatului Serafino (Av. Serafino Generoso, actual consilier local, care prezintă o listă civică – n.r.). Mergem pe mâna lui.»
Pe voturile cui contaţi la Cassano?
«Pe voturile românilor. Am foarte mulţi prieteni şi mă cunosc. Sunt aici în jur de 600 de români.»
Ce vă recomandă ca să intraţi în politică?
«In primul rând a contat că am afacerea mea şi că am zi de zi contact cu românii, stiu care sunt problemele lor. Important pentru mine e să reuşim să facem integrare. Mulţi nu ştiu că pot beneficia din partea primăriei de ajutoare, dar sunt multe documente de făcut, eşti trimis de la un ghişeu la altul. Dacă reuşim să câştigăm la alegeri, o să fim direct informaţi de beneficii, pentru că mulţi nu o duc chiar aşa bine. Sper să meargă la vot cât mai mulţi, să beneficieze de dreptul pe care îl au de a vota.»
Când aţi plecat de acasă, din Maramures, ce speraţi să găsiţi în Italia?
«Am plecat pentru că aproape toţi muncitorii din zona noastră, o zonă minieră, am fost mulţi disponibilizaţi pentru că se închideau minele, şi am venit aici, suntem foare mulţi, ca să găsim o viaţă mai bună, şi să ne facem un viitor.»
Cum era Italia acum 12 ani, când aţi venit?
«Era o Italie bună, mai bună decât acum, e total schimbată în ziua de azi. Acum, cu criza asta economică… e tot mai rău.»
Pe cine mai aveţi în ţară?
«Rudele, pentru că părinţii îi aducem aici, chiar dacă pe perioade scurte, pentru că nu reuşesc să se obişnuiască aici.»
Vă mai întoarceţi în România definitiv?
«Noi nu ne-am născut aici, doar ne-am format aici. ţn funcţie de cum evoluează lucrurile, ne vom întoarce acasă, mai devreme sau mai târziu.»
Georgiana Baciu