Menu
in

Congresul nu se face. Ba da. „Când spuneți adevarul, domnule ministru Stanoevici?”

Deputatul PNL Mircea Dolha, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, susține că ministrul Stanoevici a convenit cu parlamentarii să amâne data Congresului Românilor de Pretutindeni pentru ca apoi să anunțe că reuniunea se va ține, totuși pe 30 noiembrie. Dolha îl întreabă, într-o declarație de presă, pe ministrul pentru Diaspora: când spuneți adevarul și când mintiți?


„Când spuneți adevărul, domnule ministru Stanoevici?

Pe lângă prestația penibilă din timpul dezbaterii moțiunii simple inițiată de deputații ACL și care îl vizează – moment în care a jignit gratuit parlamentarii și instituția Parlamentului, ministrul delegat Bogdan Stanoevici continuă să ne ofere argumente că nu are ce căuta în fruntea structurii guvernamentale care are în grijă soarta românilor din afara granițelor țării.

Ca și cum nu ar fi fost suficient că ministrul Stanoevici a citit ca un pionier de clasa a V-a un text anost, prin care a fugit de orice răspundere, ministrul delegat a comis recent o altă poznă care îi vizează direct pe românii din străinătate.

Astfel, nu mică mi-a fost mirarea să aflu din Gazeta Românească de luni, 20 octombrie 2014, că în data de 30 noiembrie 2014 se va organiza Congresul românilor de pretutindeni!

Așadar, după ce ministrul Stanoevici a declarat și a convenit cu noi, parlamentarii – membri ai Comisiei pentru românii de pretutindeni inevitabila amânare a Congresului, fiind de acord că nu s-au respectat etapele și legea în cazul organizării acestui eveniment, chiar propriul său șef din Guvern a ținut să îl contrazică. Sâmbătă, 18 octombrie, aflat la Torino, premierul Victor Ponta a dat asigurări că acest Congres internațional al românilor de pretutindeni va fi organizat SIGUR în acest an, pe 30 noiembrie.

Morala acestei situații de-a dreptul penibile este că avem un premier care dă termene legate de un Congres pe care, conform legii, nu îl organizează Guvernul, ci Parlamentul, și avem un ministru al românilor de pretutindeni care una spune și promite în Parlament și la Comisiile de specialitate, și alta susține, alături de șeful său, în fața românilor din Diaspora.

Așadar, vă rog, domnule Stanoevici, să ne răspundeți cât mai urgent: când spuneți adevarul și când mintiți?

Deputat PNL Mircea Dolha
Vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Moțiune simplă împotriva ministrului diasporei, Bogdan Stanoevici. „Românii de pretutindeni – victimele unui actor netalentat și dezinteresat”

Stanoevici despre moțiunea împotriva sa: ”Nu doar simplă, ci mai ales lipsită de substanță”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version