in

Coaliţia de dreapta din Italia, succes electoral la locale

Coaliţia de dreapta din Italia, condusă de partidul Liga (extrema dreaptă), a înregistrat duminică mai multe succese electorale în cadrul celui de-al doilea tur al unui scrutin local parţial, câştigând mai multe oraşe mari, tradiţional de stânga, informează AFP, citată de Agerpres.

Astfel, Partidul Democrat a pierdut oraşele pe care le conducea timp de decenii în Toscana „roşie”: Pisa, Massa şi Siena. Toate aceste oraşe au fost câştigate de candidaţii coaliţiei de dreapta, care regrupează, alături de Liga, şi Forza Italia (FI), partidul lui Silvio Berlusconi, şi Fratelli d’Italia (FDI), un mic partid de extremă dreapta condus de Giorgia Meloni.

În regiunea Emilia-Romagna, oraşul Imola, care s-a aflat în mâinile stângii timp de 73 de ani, a trecut în cele ale Mişcării 5 Stele (M5S). M5S a câştigat şi oraşul Avellino, din Campania, în sudul ţării, însă a pierdut Ragusa, în Sicilia.

În total, coaliţia de dreapta, care conducea trei oraşe înainte de aceste alegeri locale parţiale, a câştigat 11 primării după turul doi, în timp ce stânga a scăzut de la 17 la numai 5 municipalităţi câştigate, dacă se ţine cont doar de principalele oraşe.

„Victorii istorice ale Ligii în municipalităţi gestionate de stânga timp de decenii: mulţumim!!! Cu cât mai mult ne insultă stânga, cu atât mai mulţi cetăţeni votează pentru noi. Întâi italienii, nu mă opresc”, a reacţionat, pe contul său de Twitter, Matteo Salvini, liderul partidului Liga şi ministru de interne al Italiei.

Stânga a recunoscut aceste victorii ale coaliţiei de dreapta. „Trebuie să schimbăm şi să reconstruim. Cu umilinţă şi curaj. Un nou PD pentru un nou centru-stânga”, a notat la rândul său, pe Twitter, Maurizio Martina, secretar interimar al PD.

Marele câştigător al acestui scrutin este, cu toate acestea, absenteismul, în condiţiile în care numai 46,11% de alegători s-au prezentat la urne. În primul tur, participarea a fost de circa 60%.

Cristian Diaconescu, analiză după alegerile din Italia: ”Românii au fost ţinta unor atacuri xenofobe fără nici un precedent”

Politolog român despre situația de după alegerile din Peninsulă: «Românii din Italia în pericol»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dana Brânzei, cercetător de vârf în Italia: «Datorez mult formării din România»

Român arestat la Palermo, avea mandat european pentru șase luni de închisoare