Menu
in

Ziua Culturii Naționale 2018 sărbătorită la Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din Roma

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Roma prin evenimentul muzical „Romanian Fantasy: 100 de ani de muzică românească”, care va avea loc duminică, 14 ianuarie 2018, pe scena Conservatorului de Muzică “Santa Cecilia” din Roma (Via dei Greci, nr. 18).

Evenimentul va consta într-un concert susținut de flautistul Matei Ioachimescu şi de pianista Mara Dobrescu, care vor interpreta piese de Tiberiu Brediceanu, Doru Popovici, Paul Constantinescu, Doina Rotaru, Cristian Lolea, George Enescu, Petre Elinescu și Sigismund Toduță.

Manifestarea se înscrie în seria de evenimente organizate de Ambasada României în Italia cu prilejul aniversării, în anul 2018, a Centenarului Marii Uniri și debutate cu expoziția ”Artiști români în Marele Război” (Museo Centrale del Risorgimento, Roma, octombrie-decembrie 2017) și cu concertul susținut de Muzica Reprezentativă a Armatei României și de Fanfara Carabinierilor din Roma, cu ocazia Zilei Naționale a României (Roma, 29 noiembrie 2017).

Inițiativa este organizată de Accademia di Romania a Roma, de Ambasada României în Republica Italiană, de Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din Roma, în parteneriat cu Asociația Culturală Propatria și cu Radio România.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Pentru rezervări: 06 320 15 94; e-mail: accadromania@accadromania.it.


Informații suplimentare: Renumita pianistă de origine română Mara Dobrescu, stabilită în Franța, și-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică George Enescu, la clasa Prof. Gabriela Stepan. Foarte repede este remarcată de public și critici pentru calitatea interpretărilor sale pline de temperament, dar și eleganța și finețea frazărilor sale. Obținerea Bursei Guvernului Francez timp de trei ani îi permite să absolve studiile Conservatorului Național Superior din Paris cu cele mai înalte distincții și devine foarte repede laureată a numeroase Concursuri Internaționale și bursieră a Fundațiilor Yamaha, Meyer, Tarazzi, Nadia și Lili Boulanger. Obține de asemenea un master în muzică contemporană la Conservatorul Național Superior din Geneva.

Mara Dobrescu este invitată să concerteze în recital sau ca solistă atât pe cele mai importante scene din Paris: Théâtre Mogador, Théâtre de Chatelet, l’Auditorium du Musée d’Orsay, Cité de la Musique, Salle Cortot, Orangerie de Bagatelle, cât și în numeroase festivaluri ca Festivalul din Aix en Provence, PianoLille Festival, Saintonge Festival, ArsTerra Festival, dar și pe scena Concertgebouw din Amsterdam, Bozar și La Monnaie din Bruxelles. Susține recitaluri și concerte în Italia, Spania, Germania, Austria, Bulgaria, Rusia, Cehia, Japonia, Argentina, Australia, iar debutul său în Statele Unite ale Americii la Chicago și New York se bucură de un mare succes. Înregistrează pentru Radio și Televiziunea Română, pentru Radio France și Radio Swiss-Romande, iar discografia sa este foarte apreciată de presa de specialitate (Le Monde de la Musique, Classica, Repertoire). În paralel cu cariera solistică, Mara Dobrescu este pasionată de dramaturgia gestului muzical și participă la numeroase proiecte bazate pe îmbinarea între literatură, muzică și teatru. Fiind o mare iubitoare de muzică de cameră, evoluează în compania celor mai talentați muzicieni din generația sa, făcând parte și din Quartetul Face à Face (2 piane și 2 percuții) cu care concertează în întreaga lume. Mara Dobrescu se bucură de îndrumarea unor mari maeștri precum Martha Argerich, Jean Claude Pennetier, Pierre-Laurent Aimard și Dominique Merlet.

Numit în anul 2013 „Ambasador al integrării” de către Ministerul de Externe al Austriei pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute, flautistul Matei Ioachimescu este unul dintre cei mai rafinați muzicieni ai generației sale. Cu o activitate concertistică intensă, Matei Ioachimescu susține concerte ca solist și membru al mai multor ansambluri camerale, prezentând programe de succes în Europa și Asia. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, unde a studiat cu renumita profesoară Barbara Gisler și s-a perfecționat cu profesorii Pierre-Yves Artaud, Heidi Indermühle, Ion Bogdan Ștefănescu și Renate Armin-Greiss.

Matei Ioachimescu este laureat al mai multor distincții si burse (cele ale fundațiilor Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin, printre altele) și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinătate. Interesul lui pentru muzica de cameră îl poartă pe scene precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Budapest Music Center sau Suntory Hall, împreună cu pianiștii Cătălina Butcaru și Alfredo Ovalles. Este cunoscut pentru turneele naționale Paris, Playlist, Culorile Sunetelor și mai recent proiectul La Vida Loca. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația. CD-ul de debut, „Lumière”, înregistrat împreună cu pianista Cătălina Butcaru și apărut în anul 2014, reprezintă, potrivit criticilor, un album de referință în lumea muzicii de cameră pentru aceste instrumente.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version