Vineri, 9 noiembrie 2018, consulul general al României la Trieste, domnul Cosmin Victor Lotreanu, a participat la Udine, la un eveniment organizat de „Misiunea Română Unită cu Roma San Cristoforo” din Udine, în colaborare cu Arhiepiscopia de Udine și Centrul Internațional de Studii asupra Culturii Române din cadrul Universității de Studii din orașul cu același nume.
Acțiunea, al cărei patronaj a fost acordat de Consulatul General al României la Trieste, a cuprins mai multe momente de înaltă ținută, anume prezentarea ediției în limba italiană a volumului de poezii “Le sbarre, le mie croci. Poesie dal gulag romeno (1951-1964)” de Ioan Ploscaru (martir al închisorilor comuniste, autor al mai multor poeme ce reliefează drama universului concentraționar totalitar), recitalul de chitară clasică în interpretarea lui Marian Tătaru, respectiv alocuțiunile invitaților.
Au luat cuvântul Mons. Andrea Bruno Mazzocato (Arhiepiscop de Udine), Pietro Fontanini (primarul orașului Udine), Alessandro Zuliani (profesor, cercetător de limba și literatura română în cadrul Universității de Studii din Udine), Părintele dr. Cristian Crișan (“Visitatore Apostolico” pentru credincioșii greco-catolici români rezidenți în Europa Occidentală), Părintele Ioan Mărginean-Cociș (Preot-Paroh, „Misiunea Română Unită cu Roma San Cristoforo” Udine), Cosmin Victor Lotreanu (consul general al României la Trieste) și Raluca-Mihaela Levonian ( lector de limba română la Universitatea de Studii din Udine).
Evenimentul a fost moderat de doamna Cristina Mărginean-Cociș, profesor și scriitor, autoarea romanului „Zero Positivo”. Volumul de poezii a fost prezentat de profesorul Marco Dalla Torre și de arhitectul Paolo Tomasella, prezentările acestora din urmă fiind întregite de o interpretare cu totul deosebită a creațiilor lui Ioan Ploscaru, susținută atât de doamna Cristina Mărginean-Cociș, cât și de domnul Nino Orlandi (scriitor și poet). Un moment cu totul special l-a constituit prezența și discursul Preasfințitului Virgil Bercea, Episcop, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea, înaltul prelat binecuvântându-i pe toți cei prezenți.
Evenimentul s-a bucurat de participarea unui public numeros, atât cetățeni italieni (majoritatea studenți și cadre didactice, oameni de cultură, jurnaliști etc.), cât și cetățeni români (rezidenți în Udine și regiunea adiacentă, reprezentanți ai mediului asociativ).