Documentarul lui Roland Sejko dedicat exodului albanezilor din anii '90 rulează cu succes în săli şi la festivaluri. Imagini de arhivă şi povestiri ale protagoniştilor, pentru a da voci şi chipuri mulţimii şi a povesti epopeea care a schimbat pentru totdeauna şi Italia.
Există o bucată a istoriei italienilor care trece prin strâmtoarea Otranto, traversată acum douăzeci de ani de mii de albanezi care îşi căutau salvarea şi şi-au găsit-o în această ţară. Devenind parte a ei, devenind italieni.
O povesteşte Anija/La Nave, documentar realizat de Roland Sejko pentru Institutul Luce Cinecittà, ţesând preţiosul material de arhivă recuperat între un mal şi celălalt al Mării Adriatice cu interviuri cu zece protagonişti ai acelui exod.
Găsiţi în mulţimea fără formă pentru a le da voci şi chipuri, pentru a trece de la hoardă la fiinţa umană: "Abia aşteptam să ies din acea mulţime, de pe acea navă".
Legend
Şi regizorul acestui documentar era pe una dintre acele nave, Legend, care a acostat la Brindisi cu o încărcătură neverosimilă de cinci mii de bărbaţi, femei şi copii, însă nu narează niciodată la persoana întâi: "Îmi era teamă să nu fiu implicat în mai mult decât vroiam. Povestea mea este suma tuturor celor ale altora. Dacă aceşti zece martori dau un chip acelei mulţimi, acel chip este şi al meu", explică Roland Sejko.
Martorii retrăiesc, printre lacrimi şi zâmbete, poveştile lor. Iată mama care fuge cu fiica sa de o ţară şi o căsătorie eşuate. Funcţionarul care îi vede pe toţi mergând spre port şi decide să meargă şi el, având în buzunar plata pentru acea zi pentru cazul în care "dacă mergea ceva prost, puteam să iau trenul", o bancnotă pe care o păstrează şi astăzi. Pilotul militar care dezertează pentru a nu trage în mulţime şi zboară cu MIG-ul său în Italia: "Patru minute, inclusiv aterizarea. Dar parcă nu se mai terminau…"
Vorbesc noile generaţii. Băieţelul care a venit singur aici, dar care s-a întors după şase luni pentru că nu mai putea fără familia sa, fără prietenii săi. Fiica aceluiaşi funcţionar care cu un impecabil accent pugliez spune: "Nu ştiu dacă eu aş avea curajul să plec cum a făcut el".
Sau copilul de atunci licenţiat în economie la Firenze, care a deschis la Tirana un call-center în care lucrează peste o mie de tineri conaţionali şi care pariază: "Astăzi nu cred că s-ar duce în Italia".
Fortăreaţa
Povestirea intimă se alternează cu naraţiunea istorică a acelui exod care a schimbat pentru totdeauna Albania şi Italia. Reconstituirea lui Sejko este riguroasă, niciodată pedantă, identifică etapele principale, geneza şi transformarea. Arată ţara sub conducerea lui Enver Hogea, îndoctrinarea totalitară, procesele publice împotriva opozanţilor, ironizaţi de acuzarea publică într-un teatru plin ochi chiar şi pentru că au preferat muzica jazz sau muzica italiană muzicii populare albaneze.
Şi apoi moartea liderului, prăbuşirea regimului, "fortăreaţa inexpugnabilă" unde nu existau paşapoarte care nu reuşeşte să rămână închisă lumii.
Primii curajoşi care rup gardurile ambasadelor occidentale pentru a cere azil politic, portul din Durazzo în sfârşit deschis pe 6 martie 1991, asaltul asupra navelor până atunci utilizate numai pentru transportarea materiilor prime. Se ştia că se transportă cărbune şi zahăr, ca în cazul navelor Vlora şi Legend, pe timpul călătoriilor pe care Tg 3 din acea vreme le numea "ale disperării".
În schimb acesta era un pământ al speranţei, al unei vieţi noi. "Suntem liberi, mulţumim Italia, familia mea este aici, aşteaptă un copil liber, fetiţa mea este liberă!" strigă în faţa camerelor de filmat unul dintre refugiaţi. Oamenii din Brindisi ieşeau în stradă şi găteau pentru acel potop de persoane, care purtau haine demodate. Persoane distribuite şi primite în diferite regiuni italiene, cu un permis de muncă.
Apoi Italia îşi întoarce spatele, nu îi consideră refugiaţi în fugă de un regim, ci imigranţi ilegali de trimis acasă cu avionul, după ce i-a închis zile la rând pe stadionul din Bari. Câţiva ani mai târziu, când specula a aruncat în stradă mii de familii albaneze, se grupează marina militară pentru a le opri navele, chiar scufundând Katër i Radës în vinerea sfântă din 1997, ucigând 81 de persoane.
Fără incertitudine
Anija este un documentar, dar impresionează în mod profund. Pentru că povesteşte epopeea curajoşilor care cu suferinţe, incertitudini şi frici, au lăsat totul şi şi-au lansat viaţa dincolo de mare. Şi se încheie cu emoţionanta siguranţă a unuia dintre ei: "Dacă m-aş întoarce eu aş face din nou acea călătorie, fiindcă în acea călătorie am înţeles cine sunt. Aş face-o din nou în acelaşi fel".
Revelaţia ultimului Festival de Film de la Torino, Anija rulează în cinematografele italiene. A rulat la Mexico din Milano, la Cineteca din Bologna, la Adriano şi Kino din Roma şi în alte 16 cinematografe din Lazio. Pe 22 martie va rula la Bari International Film Festival.
Elvio Pasca