Menu
in

România va participa și în acest an la Salonul Internațional de Carte de la Torino

România va participa, pentru a cincea oară consecutiv, la Salonul Internaţional de Carte de la Torino (16 – 20 mai), aflat la a 26-a ediţie şi care are ca temă „Creativitatea. Unde îndrăznesc ideile”, informează Institutul Cultural Român (ICR), citat de Mediafax.

Standul României, cu o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, va fi realizat după un concept inspirat de tema principală ediţiei din acest an a salonului. Situat în pavilionul 3 P10-R09, standul României va cuprinde: un spaţiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Humanitas, un spaţiu destinat evenimentelor literare, o cabină radio care va găzdui echipa Radio Torino International, unul dintre parteneri media ai participării României la Salonul de Carte, şi un punct de informare turistică organizat în parteneriat cu Biroul Naţional de Turism al României în Italia.

Pe parcursul celor cinci zile, atât la standul României, cât şi în alte săli din cadrul salonului vor fi organizate manifestări care au scopul de a promova relaţiile bilaterale în domeniile literatură, traduceri şi politici editoriale. De asemenea, se doreşte stimularea interesului specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru literatura română, contactele directe între scriitorii invitaţi şi publicul larg, precum şi păstrarea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine.

Astfel, manifestările organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pe parcursul desfăşurării Salonului Internaţional de Carte de la Torino vor reuni peste 30 de invitaţi: scriitori români, românişti, reprezentanţi ai unor edituri italiene, traducători de literatură română în limba italiană, jurnalişti, istorici şi filosofi preocupaţi de cultura română.

Organizarea anuală a prezenţei României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia privind promovarea literaturii române în Italia.

Din programul României la Salonul de Carte de la Torino din acest an pot fi amintite: o întâlnire cu Doina Ruşti, Stelian Ţurlea şi Ingrid Beatrice Coman – cu ocazia apariţiei traducerilor în limba italiană a romanelor „Lisoanca/ Lizoanca la 11 ani”, „In assenza del padre/ În absenţa tatălui” şi „Per chi crescono le rose” -, prezentarea volumului „Gaudeamus”, de Mircea Eliade, întâlniri cu Doina Ruşti, Stelian Ţurlea, Ingrid Beatrice Coman, Nicolae Breban, Gabriela Adameşteanu, Geo Vasile şi Tatiana Niculescu Bran, masă rotundă cu tema „Actualitatea politico-socială, economică şi culturală a României. Provocări şi perspective pentru viitor”, „Orizonturi culturale italo-române: o revistă şi o carte”, prezentarea volumului „Lettere al culmine della disperazione/ Pe culmile disperării” (1930 – 1934), de Emil Cioran, prezentarea „Antologiei aforismului român contemporan” şi a volumului „Almanacco degli accidenti”, de Ştefan Agopian, şi premierea câştigătorilor celui de-al VIII-lea Concurs Literar Naţional „Lingua Madre” – premiul al III-lea fiind câştigat de Irina Ţurcanu cu povestirea „12”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version