Ambasadorul George Bologan a participat, la 16 ianuarie 2019, la evenimentul organizat la Accademia di Romania in Roma, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Programul seratei a evidențiat rolul culturii de a ne ajuta să descoperim elemente comune, care au creat de altfel umanismul european.
În cadrul prezentării volumului ”Mihai Eminescu e la letteratura italiana. Ricezione e confronti” de Giuseppe Manitta, autorul și prof. Angela Tarantino au analizat comparativ opera poetului român și cea a altor poeți italieni, iar pianista Marina Ciubotaru a susținut un recital cu ilustrații muzicale ale liricii eminesciene.
În cuvântul de deschidere, ambasadorul Bologan a apreciat activitatea de diplomație culturală desfășurată de Accademia di Romania pe parcursului anului 2018 și a subliniat semnificația Zilei Culturii Naționale, moment în care comunitatea românească din afara țării poate să își redescopere și să își valorifice propriile rădăcini culturale.
Cultivarea simbolurilor poate ajuta societatea să își valorifice aspectul uman, deoarece fiecare om are nevoie de o cultură deschisă către dimensiunea antropologică, morală și spirituală a existenței prin care să înfrunte inflația abordărilor și a discursurilor miope și superficiale.
Evenimentul a fost organizat de Accademia di Romania in Roma, cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană.