Roma va găzdui începând din luna martie cea mai mare expoziţie din toate timpurile dedicată maestrului italian renascentist Rafael, care va conţine peste 100 de tablouri şi desene ale sale, au anunţat luni organizatorii evenimentului, citaţi de DPA.
Expoziţia, care va putea fi vizitată la muzeul Scuderie del Quirinale în perioada 5 martie – 2 iunie, este organizată pentru a marca împlinirea a 500 de ani de la moartea artistului.
„Uriaşul număr de peste 100 de tablouri şi desene de Rafael reunite cu această ocazie reprezintă cea mai mare colecţie de opere ale sale văzute vreodată în lume în acelaşi loc”, au precizat reprezentanţii muzeului italian.
În total, aproximativ 200 de opere vor fi expuse, inclusiv picturi şi desene realizate de alţi artişti, care vor fi prezentate alături de cele ale lui Rafael pentru ca vizitatorii să poată să le compare.
Expoziţia va fi „un omagiu potrivit pentru a celebra rangul şi faima unui artist atât de universal cu ocazia celei de-a 500-a comemorări a morţii sale”, a declarat Dario Franceschini, ministrul italian al Culturii.
Galeria Uffizi din Florenţa, gazda celei mai mari expoziţii permanente dedicate lui Rafael, va împrumuta peste 40 de lucrări ale sale muzeului roman şi va fi coorganizator al evenimentului.
Alte opere de artă vor fi aduse de la Muzeul Luvru din Paris, care a acceptat în septembrie să trimită la Roma cinci lucrări semnate de Rafael în schimbul unui împrumut de şapte opere create de Leonardo da Vinci.
Muzeul parizian găzduieşte în prezent o expoziţie dedicată lui Leonardo da Vinci, organizată pentru a marca împlinirea a 500 de ani de la moartea artistului italian, care include celebrul desen „Omul Vitruvian”, împrumutat din colecţia permanentă a muzeului Galleria dell’Accademia din Veneţia.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ