„Stranieri in Italia” a prezentat marţi 14 ianuarie, la Camera Deputaţilor, volumul „I giorni della vergogna. Gli insulti a Cécile Kyenge e all’Italia”, despre atacurile la adresa ministrului Integrării, cu mai multe reflecţii asupra rasimsului, cu punctul de vedere al noilor italieni şi un scurt ghid de autoapărare.
Prima parte a cărţii nu este plăcută. Este o antologie respingătoare de insulte, atacuri şi ameninţări care au lovit-o pe Cecile Kyenge, primul ministru de culoare, prima imigrantă din guvern. Există astfel comparaţia cu o maimuţă care i-a fost dăruită de Roberto Calderoli.
Sunt pancartele Forza Nuova care ar vrea să trimită ministrul în Congo, ca şi cum n-ar fi italiancă. Şi multe alte bestialităţi, inscripţiile de pe ziduri, montajele video şi comentariile delirante postate pe Facebook. Picături ale unei mări în care abundă atitudinile leghiste, neofasciste şi ura anonimă şi violentă care inundă reţelele de socializare.
Italia e rasistă? Au fost întrebaţi directorii publicaţiilor din grupul Stranieri in Italia, ziarişti imigranţi sau de generaţia a doua care se ocupă zilnic de informaţia pentru noii italieni şi le dau o voce prin intermediul unei reţele de site-uri internet şi a unor periodice pe hârtie.
Au ajuns la concluzii diferite, legate de istorie, de situaţie şi de percepţiile comunităţilor lor de origine, mediate în mod necesar de experienţele şi convingerile lor personale. Puncte de vedere inedite într-o ţară care prea des pretinde că vorbeşte despre imigraţie, fără a-i asculta pe protagoniştii schimbării sale.
În anexă a fost adăugat un scurt ghid de autoapărare împortiva rasismului, care pleacă de la o ipoteză care nu lasă loc interpretărilor: rasismul nu este o opinie, ci o infracţiune, legea îi pedepseşte pe vinovaţi şi protejează victimele.
Pentru a te apăra trebuie să înveţi să-l recunoşti, chiar şi în formele cele mai subtile ale discriminării şi apoi să utilizezi toate instrumentele la dispoziţie, în cadru civil şi penal. Acele instrumente, trebuie spus, sunt oricum insuficiente şi nu sunt în pas cu vremurile, dacă este adevărat, de exemplu, că astăzi pe Facebook nu se mai poate publica un sân gol, însă se pot deschide canale de insulte rasiste.
Şi pentru a le actualiza, este vremea să ne întrebăm şi să ne confruntăm cu privire la ceea ce este astăzi Italia, cu privire la cine sunt italieni şi cum să construim şi să ne reglementăm convieţuirea.
O ţară devenită în câţiva ani multietnică şi multiculturală trebuie să dezrădăcineze instinctele rasiste genuine, pentru a-i recunoaşte drept concetăţeni pe cei care au pielea de o culoare diferită, pe cei care se roagă altui Dumnezeu, pe cei care au sosit de departe.
Este o provocare adresată tuturor, vechi şi noi italieni, o provocare pe care politica trebuie să o ghideze şi societatea civilă trebuie să o promoveze. Pentru a ne privi cu toţii în ochi din nou, ştergând ofensele şi ruşinea din zilele pe care am vrea să le considerăm cât mai curând îndepărtate.
Elvio Pasca