in

Paula Mitrache şi-a lansat la Matera ultima piesă: „Amicul meu” VIDEO

Artista Paula Mitrache (Haiducii) a câştigat premiul „Disco Norba”, oferit de organizatorii spectacolului „Battiti Live”, care a avut loc la Matera, în Puglia, pe 29 iulie. Ea a fost premiată pentru activitatea pe care o desfăşoară în favoarea integrării în Italia a românilor şi străinilor, în general, mai ales pe plan cultural.

Alături de Paula Mitrache, au urcat pe scenă câţiva din cei mai îndrăgiţi artişti din Italia: Francesco Renga, Marco Carta, Marco Mengoni, Nina Zilli şi Luca Dirisio.

După ceremonia de premiere, Paula Mitrache a prezentat în avampremieră ultimul ei single, „Amicul meu”, interpretat în limba română.

„Piesa a fost scrisă împreună cu alte două persoane, dar textul îmi aparţine. O dedic prietenilor mei, străini şi italieni, am încercat să transmit puţin din experienţa mea, din ceea ce ne doare. În plus, am dorit să o lansez într-un cadru multicultural, ca cel de la Matera, mai ales că reprezintă şi un omagiu adus Pugliei, unde am trăit mulţi ani. Dar sunt îndrăgostită de tot ceea ce înseamnă sudul Italiei!” ne-a declarat Paula Mitrache, cea care a cucerit publicul italian şi european acum câţiva ani cu hitul „Dragostea din tei”.

O altă premieră a fost şi prezenţa pe scenă a fiului Paulei, Antonio, care a acompaniat-o la pian. „Este prima oară când mă însoţeşte pe scenă. Când era mic, i-am promis că îl voi lua odată cu mine să cânte şi uite că acum, după ce a împlinit 18 ani, mi-am realizat promisiunea!”

Miruna Cajvaneanu

Iată piesa „Amicul meu”, prezentată pe scena spectacolului Battiti live din Matera:

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Băsescu a obţinut cel mai bun scor la Catania, iar cel mai prost la Bergamo

Napoli: cetăţenie onorifică pentru fiii imigranţilor