Preasfințitul Părinte Episcop Virgil Bercea, episcopul român unit al Episcopiei de Oradea, vorbește, în acest interviu pentru Gazeta Românească, despre studiile preoților din biserica unită la Roma. Este o completare a interviului publicat anterior, în care Episcopul Virgil Bercea a vorbit despre marile momente istorice și despre suferința credincioșilor din biserica unită, din timpul comunismului și de după 1989.
Care sunt primii catolici sau greco-catolici români plecați la studii la Roma?
«Cei de la 1700, cei de la 1948 sau cei de acum? La începuturi toți s-au întors acasă și astfel, cu studii pe la mari școli, au pus bazele a ceea ce a însemnat redeșteptarea culturală și națională a acestui popor: ne gândim la un Petru Maior, Șincai, Samuil Micu, Budai Deleanu, Geronte Cotore.
Cei de la 1948 în schimb au fost sfătuiți să nu se întoarcă pentru că persecuția Bisericii era începută iar regimul i-ar fi băgat la închisoare. Așa s-a întâmplat cu Monseniorul George Surdu, care înființase Misiunea greco-catolică de la Paris, își luase doctoratul la Strasbourg și i-a fost dor de mama. A venit să o vadă, a fost arestat și a făcut 2 ani de pușcărie și apoi încă 7 ani, eliberat în 1964 a lucrat ca muncitor necalificat la Mediaș iar după 1989 s-a reîntors la Paris pentru a prelua Misiunea înființată de dânsul.
S-a stins din viață în 2001. Aceasta ar fi fost soarta tuturor celor care anul 1948 i-a prins prin Italia dacă se întorceau acasă. În schimb cu toții și-au găsit de lucru în pastorația credincioșilor exilați, în diverse structuri ale Sfântului Scaun, la diverse Universități prin Lumea largă.
Monseniorul Ioan Dan de la Oradea a ajuns la Buenos Aires să fie, după ani de profesorat, Decanul Facultății de Drept Canonic și i-a fost profesor Papei Francisc. După 89 episcopii au început să restabilească legătura cu Roma și să trimită studenți teologi. Așa am ajuns și eu să studiez la Roma. Vremurile sunt altele dar speranța niciodată nu piere. Tinerii sunt cei care au viața înainte și în ei trebuie investit.»
Dacă ar fi să evidențiați câțiva autori greco-catolici ai unor strălucite teze de doctorat susținute la Roma, la cine v-ați gândi?
«A, sunt mai mulți: Lucian Periș, Cristian Barta, Vasile Răzvan … Părintele Lucian Periș a fost o personalitate care urma să-și aducă aportul în lumea noastră.
A fost un strălucit student al Facultății de Istorie de la UBB, Cluj, l-a avut ca mentor pe Profesorul Pompiliu Teodor, și-a făcut un doctorat în cotutelă la Universitatea ”Gregoriana” din Roma, de asemenea, s-a stabilit un acord prin care a predat un semestru la Teologie la Blaj și un semestru la Roma la Gregoriana. A venit acasă, a fost sfințit preot în 1995 dar, din păcate s-a stins din viață în februarie 2000. Acolo s-au frânt toate așteptările noastre …
Părintele Cristian Barta, actualul Decan al Facultății de Teologie, a făcut două doctorate, unul în Teologie și altul în Istorie și, este cel care prin contribuția sa aduce un plus istoriei prin înțelegerea ei în dimensiunea metaistorică, încadrată într-un plan al Providenței Divine.
În schimb, Părintele Răzvan Vasile a făcut un doctorat strălucit îmbinând Dreptul Canonic cu Psihologia. Cu ajutorul psihologiei dreptul canonic nu mai este o simplă literă a Legii ci intră în profunzimea persoanei umane pentru a o ajuta să meargă pe drumul legii. O personalitate polivalentă este și Părintele Alexandru Buzalic, doctor în teologie, cu introspecțiuni în psihologia religiei, demonologie și crepusculul civilizațiilor. »
Beatificarea a fost un fir cu continuitate peste timp, mai întâi Sfântul Ieremia Valahul, apoi monseniorul Ghica și în 2019 martirii greco-catolici ai închisorilor comuniste Valeriu Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu.
«Da, au fost tot atâtea momente de har și de binecuvântare pentru fiecare dintre noi, pentru Biserică și pentru România.»
Ați putea să detaliați puțin despre demersurile lungi și complicate pentru declararea beatificării în propunerile Bisericii Greco-Catolice actuale?
«Biserica Catolica are stabilit un parcurs pentru ca unei persoane care a murit în faimă de sfințenie să poată fi ridicat la treapta altarelor.
Nu este nici greu, nici ușor: se face un proces la nivel diecezan în care se adună toate argumentele în favoarea celui propus, există un ”avocatus diaboli” care să aducă contraargumente și apoi dosarul ajunge la Roma, la Congregația pentru Cauzele Sfinților.
Procesul nostru, pentru cei 7 episcopi martiri, a durat mult nu din faptul că au existat probleme întrucât au murit cu toții prin pușcării sau cu domiciliu obligatoriu, ci din cauza noastră. Simplu, nu am avut persoana pregătită iar când am găsit-o în persoana Părintelui Vasile Man, lucrurile au evoluat bine. Asta spun eu, din punct de vedere uman, dar bunul Dumnezeu a rânduit astfel.
Am văzut că pentru toate celelalte beatificări din țară – la Oradea PS Bogdanfi, la Satu Mare PS Schffler, la București Monseniorul Ghica, la Iași PS Durcovici, la Bacău Veronica Antal – Papa a trimis întotdeauna pe Cardinalul de la Congregația Sfinților.
Nu am crezut niciodată că Papa va veni la Blaj … și totuși a venit pentru beatificarea episcopilor martiri Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, ”episcopi, uciși ”in odium fidei”, în diferite locuri din România, între anii 1950-1970.»
Dar despre universalitatea bisericii mărturisită de martiri, de la inălțimea unui Prinț născut ortodox și trecut la catolicism pentru a simți universalitatea și acceptarea suferinței până la capăt?
«Este vorba de Monseniorul Vladimir Ghica. Da, se trăgea din familia Domnitorilor Ghica, familie ortodoxă. Monseniorul s-a convertit spunând: ”m-am făcut catolic pentru a deveni mai bun ortodox”.
Înțelegea prin ortodoxie dreapta credință a Bisericii Universale, Una Sfântă. Nu s-a hirotonit preot până după moartea mamei, a iubit-o foarte mult și nu a voit să o supere.
Fratele dânsului care era în Elveția la data respectivă și Ambasada Franței i-au propus și au insistat să plece în exil. Monseniorul a preferat să rămână cu cei asupriți, să facă pușcărie pentru Domnul și pentru adevăr, pentru dreptate și libertate, să moară la Jilava. Doar sfinții preferă suferința și încercarea comodității și luxului.
A fost, scrie pe Wikipedia, ”preot, confesor, director spiritual, conferențiar, om de știință, diplomat, activitatea lui desfășurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filozofi, artiști, scriitori, teologi, până la anarhiști, ocultiști, homosexuali și prostituate”. Da, a fost sfânt în viață, lumea așa l-a perceput și, sfânt a rămas, astăzi recunoscut de Biserica Catolică din întreaga lume.»
Care ar fi noua paradigmă greco-catolică în sensul ecumenismului, cum vedeți poziția Patriarhului Veneției?
«Unitatea creștinilor în diversitate. Priviți bazilica San Marco; are toate stilurile oriental, occidental, este într-un loc splendid, adună oameni din toate colțurile lumii și tocmai acest mozaic de oameni și locuri, culturi și bucurii o face atât de frumoasă și specială.
O unitate a creștinilor în diversitatea exprimării lor ne-ar face mai credibili în fata lumii și a lui Dumnezeu. Patriarhul Veneției are un rol de interfață între orient și occident foarte important.»
Ce mesaj transmiteți cititorilor Gazetei Românești și îndeosebi românilor aflați din Italia?
«Curaj românilor, oriunde v-ați afla! Fiți demni și harnici, respectați și veți fi respectați, nu uitați de cei rămași acasă. Cu Domnul suntem puternici!»
Dar rudelor și celor rămași acasă?
«Din nou curaj! Este tristă despărțirea dar în rugăciunile noastre putem rămâne aproape unii de alții. Măicuța Sfântă să-i ocrotească pe toți și pe cei plecați și pe cei rămași!»
Vom mai avea Sfinți pe pământul nostru?
«Sigur vom mai avea. Dar, eu sunt sigur că mulți dintre credincioșii noștri, chiar nerecunoscuți oficial de Biserică, sunt Sfinți în ceruri.
Dacă mă gândesc, de exemplu, la părinții mei și nu doar la ei, ci la toți credincioșii noștri de prin satele Transilvaniei care aveau mâinile muncite în ogorul ”patriei” iar duminica nu aveau unde să meargă la biserică, dar se găteau de biserică și se rugau prin case cu câte un preot fugar sau scăpat de prin pușcării, iar pe noi ne învățau cu sârg rugăciunile și, peste săptămână, se comportau extrem de civilizat și lumea îi cunoștea, uneori în aprecia, alteori îi disprețuia doar pentru Hristos și Biserică, aceștia cu toții sunt sfinții noștri din ceruri.
Am extrapolat la țărani, dar ca ei au fost mulți pe la orașe lucrând fiecare și păstrând credința cum le-a ajutat Dumnezeu.»
Crina Suceveanu
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ