Sâmbătă,14 ianuarie 2012, începând cu ora 16.00, la Teatrul La Scala din Milano va avea loc concertul susţinut de studenți ai celei mai prestigioase instituţii italiene în domeniul teatrului liric.
Interpreții concertului vor fi: sopranele Yeo Na Hyun (Corea del Sud),Ludmilla Bauerfeldt (Brazilia),Letiţia Viţelaru (România) şi Lina de Alcântara Mendes (Brazilia), tenorii Jung Jaeyoon (Corea de Sud) şi Carlos Cardoso (Portugalia), mezzosoprana Bang Shin Je (Corea de Sud) şi baritonii Filippo Polinelli (Italia) şi Mikheil Kiria (Georgia).
Acompaniați la pian de Vicenzo Scalera, studenții prestigioasei instituții vor interpreta un program ce va cuprinde o selecție de arii din „Così Fan Tutte” de Wofgang Amadeus Mozart și din cele mai frumoase pagini de Vicenzo Bellini, Gaetano Donizetti, Giacomo Puccini și Giuseppe Verdi.
În cadrul concertului, soprana Letiția Viţelaru va interpreta aria Si, mi chiamano Mimì din „Boema” şi aria Oh, qual pallor!… Un dì felice, eterea din „Traviata”, împreună cu tenorul Jung Jaeyoon.
Din cei 180 de candidați prezenţi la selecția de la Milano din luna iulie 2011, soprana Letiţia Viţelaru a fost selectată de comisia de jurizare, formată din personalități ai operei lirice italiene, pentru a urma cursurile Academiei Teatrului La Scala din Milano pentru anii academici 2011-2012 şi 2012-2013. Letiţia Viţelaru este absolventă a Liceului de Artă „George Apostu” din Bacău – secţia vioară, a Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti – secţia canto şi a Conservatorului „Giuseppe Verdi” din Milano. În prezent este bursiera Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia la Academia Teatrului La Scala din Milano.
Prima bursă pentru un tânăr interpret român de operă la Accademia Teatro alla Scala din Milano se înscrie în strategia în domeniul muzicii a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, care are drept principal obiectiv oferirea tinerilor interpreţi de operă oportunitatea perfecţionării la una dintre cele mai importante şcoli de operă lirică din lume. Următorul concurs va fi organizat în anul 2013.