in

Gabriela Adameşteanu va reprezenta România la Festivalul de literatură de la Mantova

Scriitoarea Gabriela Adameşteanu va reprezenta România, în perioada 5-9 septembrie, la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului de literatură de la Mantova, informează un comunicat transmis AGERPRES de Institutul Cultural Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (ICRCCU) din Veneţia.

Potrivit coordonatorului proiectului, Corina Gabriela Bădeliţă, pe 6 septembrie, în Piaţa Leon Battista Alberti, în cadrul programului "Pagine Culturali" ("Pagini culturale"), scriitoarea româncă va comenta noutăţi culturale internaţionale.

În aceeaşi zi, la biserica Santa Maria della Vittoria, în cadrul secţiunii "Vocabolario Europeo" ("Vocabular European"), Gabriela Adameşteanu şi Antonio Prete vor prezenta câte un cuvânt pe care îl consideră reprezentativ pentru opera şi cultura lor, aceasta propunând cuvântul "provizorat", iar scriitorul italian cuvântul "lontananza" ("distanţă", "depărtare").

De asemenea, în data de 9 septembrie, la Casa del Mantegna, autoarea va purta un dialog despre opera sa cu Marilia Piccone, jurnalist şi critic literar, intitulat "Ulisse abita qui" ("Ulise locuieşte aici").

Din opera Gabrielei Adameşteanu, în Italia au apărut până acum trei volume: "Întâlnirea" ("L'incontro"), publicată de Nottetempo, în 2009 (traducere de Roberto Merlo), "Dimineaţă pierdută" ("Una mattinata persa"), publicată de Atmosphere libri, în 2012 (traducere de Roberto Merlo şi Cristiana Francone) şi "Drumul egal al fiecărei zile" ("Verrr il giorno"), publicat în această vară la editura Cavallo di Ferro (traducere de Celestina Fanella).

Toate cele trei traduceri au apărut în cadrul programelor de finanţare a culturii române scrise ale Institutului Cultural Român.

La ediţiile anterioare ale manifestării au fost prezente nume de prestigiu ale literaturii internaţionale, precum J.M. Coetzee, Mario Vargas Llosa, Nadine Gordimer, Jonathan Safran Foer, Doris Lessing, Ian McEwan, Toni Morrison, Tzvetan Todorov, Jose Saramago, Anita Desai, Fernando Savater, Wole Soyinka, Elie Wiesel, Yves Bonnefois.

De-a lungul timpului, din România au participat Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Radu Mihăileanu, Horia-Roman Patapievici, Ştefania Mihalache, Lucian Dan Teodorovici, Varujan Vosganian.

ICRCCU din Veneţia este partener al Festivalului de literatură de la Mantova începând cu ediţia din 2010.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

“Bunicuţi maltrataţi de badante”

În Italia, lucrează oficial 146.000 de badante românce