Duminică, 1 iulie 2018, începând cu orele 15.30 va avea loc la Roma, în salonul mic al Bisericii Santa Rita Tor Bella Monaca lansarea cărții „Frământările unui pisoi salvat „, primul roman al scriitoarei Maria Mazilu. Evenimentul este organizat de către Asociația Alianța Românilor filiala Roma în cadrul proiectului „Te provoc la o carte „, în colaborare cu Oana Leluțiu – librăria online LibroM.
Lansarea de carte se doreşte a fi un laborator de lectură şi activități pentru copii, un mod plăcut de a petrece o după amiază de duminică împreună: părinți şi copii deopotrivă.
„Frământările unui pisoi salvat „ este un roman pentru cei mici dar şi pentru adulți, o carte în care animalele vorbesc în prima persoană, plină de acțiune şi care, adult fiind, o poți privi ca o lecție de viață în care abandonul, bulismul, căutarea propriului „eu”, prietenia şi relațiile familiare dau culoare şi transmit un mesaj cititorului.
Cine este Bumbi? Acel pisoi negru precum păcura, cu ochii galbeni ca bumbii de plapumă, născut într-o lume neprimitoare dar care se dezvăluie a fi un univers plin de dragoste! Iubirea necondiționată a unor oameni şi dragostea “pisiciască” a unchilor “adoptivi” Ilie şi Grigore pot schimba destinul unui pisic salvat de la o moarte sigură, abandonat fiind la marginea unei ape.
O poveste de viață a unor animale de curte, o poveste la ”persoana întâi”, o poveste care te duce cu gândul la sutele , poate mii de copii abandonați în sistemul instituțional de previdență socială.
O viață fragedă aruncată în vâltoarea necunoscutului, plină de întrebări fără răspuns.
“Cine sunt eu?”… “De ce sunt diferit de semenii mei ?” … De ce ?…de ce ? Întrebările inocenței!
Cine este Bumbi? Cine sunt protagoniştii acestei cărți? Vă spun doar că există, nu doar în paginile cărții ci şi în realitate! Le veți descoperi parcurgând rânduri- rânduri, dintr-o singură suflare, mânați de curiozitatea de a şti dacă frământările acestui pisic au găsit răspuns!
Vă invit să citiți cartea pentru a descoperi singuri o lume emoționantă!
Dar să o cunoaşte pe Maria Mazilu! Iată ce ne spune despre ea!
„M-am născut și am copilărit în Bușteni, în coasta muntelui și la marginea pădurii. Am fost un fel de Mowgli pe variantă feminină și ceva mai modern. Când a venit vremea să merg la școală și părinții m-au luat la București, lumea mi s-a schimbat brusc. Atunci s-a născut și s-a și terminat relația mea cu orașul. În anii ce au urmat, a fost un loc în care am funcționat bine și atât. Acasă a rămas mereu Bușteni și de el am rămas prinsă cu un elastic invizibil. Am revenit aici în toate vacanțele, la sfârșituri de săptămână și de multe ori chiar și pentru o zi.
La scurt timp după absolvirea facultății, am ales calea pionieratului în două domenii. Cum insolvența era la început în România, iar eu eram dezamăgită de câțiva angajatori, am decis să clădesc ceva după mintea mea. Am devenit antreprenor, punând bazele propriului birou de insolvență.
Timp de 15 ani ne-am crescut unul pe altul și am adunat în jur o echipă de încredere. Când am ales Facultatea de drept, a fost o opțiune de conjunctură, în contextul schimbărilor de după ’89. Am făcut-o fără să iau în considerare înclinațiile și preocupările literare vechi din adolescență. Pe măsură ce a trecut timpul, eu am fost tot mai absorbită de activitatea profesională, iar ele s-au manifestat tot mai timid. Însă plăcerea de a scrie nu m-a părăsit. Eu cred că și-a așteptat partenera să crească, pasiunea mea pentru călătorii. Iar când s-au întâlnit, în viața mea a fost un boom: m-am regăsit.
Eram în călătorie în Asia când m-am surprins scriind cu bucuria din adolescență. Se întâmpla în al 13-lea an al biroului de insolvență. Am mai avut nevoie de încă 2, ca să pot pune punct profesiei și să îmi recunosc oficial pasiunile.
Prima noastră realizare a fost blogul personal, www.mariamazilu.ro (fost mazy.ro – Povestiri din realitate). I-a urmat „Frământările unui pisoi salvat”, cartea cu două chipuri: pentru copii este o istorie cu pisici, plină de tâlcuri, iar pentru adulți, povestea unor îndoieli și căutări personale.
Cartea este doar începutul unui drum, pe care eu și pisoiul Bumbi am pornit. Ascunsă în blana lui, vom călători împreună, căutând oameni și locuri să ne inspire.”
Lăcrămioara Maricica Niță, Roma
Blogul personal: www.mariamazilu.ro
Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=1151602759
Instagram: maria_mazilu