Academicianul Constantin Balaceanu Stolnici, medic neurolog, profesor universitar doctor de Neuropsihologie si Anatomie a Sistemului Nervos, cu o bogată activitate medicală și științifică, a împlinit de curând venerabila vârstă de 97 de ani.
Experiența sa inițiată de pe băncile Facultății de Medicină frecventată între 1941-1947 la București, avea să fie practicată chiar în vreme de război și de bombardament al Capitalei; s-a specializat în neurologie, cibernetică medicală; raportul direct cu pacienții și cu diversele sisteme de sănătate care s-au aplicat în lume și în România ne oferă garanția unor răspunsuri medicale pertinente și echilibrate de înțelepciunea vârstei completate de considerații antropologice și religioase.
Constantin Bălăceanu Stolnici a acordat în exclusivitate un interviu Gazetei Românești în care a vorbit despre virusul care ne-a schimbat viața din temelii, despre efectele devastante ale pandemiei asupra psihicului uman – prin știrile catastrofice transmise la unison la nivel global. Cum sa rezistăm acestei avalanșe de teroare generalizată, cum să ne păstrăm întregi la minte, la trup și la suflet, cum să ne încurajăm părinții și bunicii, cum să le explicăm copiilor esențialul fără a-i destabiliza…
Cum ați perceput explicațiile inițiale referitoare la Coronavirus și măsurile OMS recomandate?Ați avut percepția unui război biologic asemănător cu Ebola și Sars?
«Evident că este vorba de un război pe viață și pe moarte între două specii de pe Terra în care una luptă cu prolificitatea ei și cealaltă cu inteligența pe care o are.
Explicațiile le-am perceput și interpretat ca un medic cu o experiență de peste 70 de ani (am 97 de ani).Nefiind un specialist în boli infecțioase sau epidemiologie, am acceptat deciziile OMS, mai ales că erau foarte raționale și în ciuda comentariilor din presă, profund influențate de fanteziile conspirative.»
De ce nu au fost efectuate autopsii în toate țările pentru a fi documentate și analizate ravagiile pe care le produce acest virus? Pot exista lucruri ascunse publicului larg, pacienților doar pentru a facilita acceptarea unui vaccin miraculos?
«S-au efectuat autopsii în destule centre de mare specialitate. Nu cred că era nevoie de ciopârțit toți decedații respectivi, mai ales că autopsiile nu sunt sursa principală de informații necesare. Problema este microbiologică, genetică, farmacologică și epidemiologică.»
Cum v-ați organizat viața în perioada pandemiei, având în vedere restricționarea draconică a circulației persoanelor de peste 65 de ani? Solitudinea este cea mai grea boală?
«Sunt foarte bătrân și sufăr de o afecțiune reumatică a membrului inferior drept, așa că eram și sunt obișnuit să nu prea circul. Am folosit pe deplin mijloacele tehnice IT.
Cursurile cu studenții, participarea la manifestări științifice sau ale vieții civile le-am realizat prin Zoom sau Skype, iar contactele personale le-am păstrat prin telefoanele moderne care permit și vizualizarea interlocutorilor.
Nu vorbesc de știri care sunt accesibile prin televiziune,sau de imensa putere de comunicare a internetului.
Nu am avut un surplus de senzație de însingurare față de cea dureroasă a pierderii tovarășei mele de viață de acum peste 3 ani.»
Considerați că a fost o măsură bună carantinarea populației globale? Nu era suficientă izolarea focarelor?
«Măsura a fost bună. Respectarea ei a fost insuficientă, mai ales din cauza discreditării ei făcută de presă din motive teribiliste, demagogice și uneori economice. Ceea ce a fost grav și nefericit la noi în România ca și în alte țări a fost politizarea pandemiei, care a fost folosită în detrimentul populației în diferite jocuri politice mai mult sau mai puțin murdare.
Cum reacționează creierul nostru la o situație nemaintâlnită, fără soluții științifice concrete,imediate, de rezolvare, în permanentă alertă pentru o perioadă nedeterminată de timp? Cum se poate apăra sistemul nervos de avalanșa știrilor catastrofice?
«Evident că sistemul nervos este traumatizat de frica de boală, de privarea de libertate, de catastrofismul cultivat de presă. Evident că amintirea acestei pandemii se va păstra în memoria colectivă a tuturor popoarelor lumii cum s-a păstrat și aceea a marilor epidemii de ciumă.
Un pas benefic ar fi ca presa, oamenii politici, amatorii de scandal și cei fascinați de conspirații secrete să se potolească și să nu mai înfricoșeze mulțimile care sunt în general prea credule.»
Ce urme de neșters în memoria noastră vom păstra din această experiență unică? Memoria colectivă va selecta sentimentul de frică sau sentimentul unic de libertate?
«Cred că se va păstra amintirea suferințelor biologice ale bolnavilor, aceea a numărului mare de morți, dar și a chinurilor, privațiunilor și a pierderilor economice. Mulți își vor aminti și de inconștiența populației și de nesimțirea celor care au profitat și profită de pandemie și de confuzia creată în jurul ei.»
În vremurile de răstriște, omul îl caută pe Dumnezeu. Bisericile închise, cimitire cu lacăt, ferecate icoanele și sfinții, înmormântări sinistre. Chiar și la slujba Învierii Domnului, filmată la Ierusalim, atmosfera a fost șocantă prin preoții purtători de mască. Cum pot fi impuse și acceptate aceste silnicii? Vom îmbrățișa cibernetic Sfânta Cruce sau fragilitatea asumată se va transforma în rezistență luptătoare?
«Am observat că în cursul suferințelor create de boală și a disconfortului pricinuit de măsurile de izolare luate de diferitele state, deschiderea față de spiritualitate, de religie de Dumnezeu a crescut.
Adevărata credință se poate dezvolta și în singurătate (vezi sihaștrii). Nu este neapărat nevoie de fastul bisericilor și al serviciilor divine, deși participarea la liturghii este un element esențial al vieții religioase.
Astăzi mulți, chiar în condiții de viață normale, iau parte la ceremoniile religioase on line. Izolarea, eliminarea vieții publice cu tentațiile ei chiar poate cataliza o înclinație spre meditație, spre o viață mai spirituală, cum poate întări și viața de familie.
Cine crede în Dumnezeu, crede și când porțile bisericilor sunt închise.»
Vă mulțumim. Vă urăm „La mulți ani!”
Crina Suceveanu