in

Elevii români, cei mai buni la olimpiada internațională de latină din Italia

Elevii români prezenţi la competiţiile internaţionale de limba latină – Certamen Horatianum şi Certamen Ovidianum Sulmonense -, desfăşurate în perioada 16-19 aprilie, în localităţile Venosa şi Sulmona, au obţinut un premiu I şi două premii speciale, anunță Ministerul Educației.


Astfel, la a XIX-a ediţie a Concursului de limba latină Certamen Horatianum, unul dintre cele mai prestigioase din învăţământul preuniversitar umanist european, Andrei Gabriel Greceanu (Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti) a cucerit premiul I şi Premiul special Luigi Masturzo.

Performanţa este cu atât mai valoroasă, cu cât proba, cu o durată de 6 ore, fără pauză, are un grad de dificultate extrem de ridicat, constând în traducerea unui text din opera poetului latin Horatiu, respectiv rezolvarea unor cerinţe de interpretare istorico-literară a pasajului tradus, într-una dintre limbile acceptate de comisia de evaluare. Andrei Gabriel Greceanu, pregătit de profesoara Monica Dună, a redactat lucrarea în limba engleză.

Certamen Horatianum, concurs la care România a participat prima oară în 2009, a reunit în acest an peste 250 de elevi din 130 de licee cu tradiţie în învăţământul clasic din ţări precum Austria, Germania, Bulgaria, Portugalia, Ungaria, Belgia, Polonia şi Italia.

La rândul său, Despina Borcea, elevă la Colegiul Naţional din Iaşi, s-a remarcat în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Certamen Ovidianum Sulmonense, eforturile sale fiind răsplătite cu un premiu special pentru cea mai bună traducere. La acest concurs au luat parte elevi din Austria, Germania, Italia, Muntenegru, Bulgaria şi România.

Elevii români premiați la Olimpiada Internaţională de Limbă şi literatură latină din Arpino, Italia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Istoria baclavalei – rețetă

Violeta Bîrlă, la al treilea film în Italia ca scenarist și regizor. ”Un film dedicat copiilor mai puţin norocoşi”