in

Două chitare, două suflete, o prietenie între două popoare cu aceeaşi rădăcină latină: eveniment cultural deosebit la Ambasada României

În ziua de 20 septembrie 2018 a avut loc la Ambasada României în Italia un concert extraordinar de chitară susținut de doi maeştri emeriți italieni, îndrăgostiți de muzica clasică. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Serile Centenarului României”, cu sprijinul Ambasadei Române prin prezența E.S. Ambasador George Bologan şi a Ministerului Românilor de Pretutindeni.

Evenimentul a fost deschis de ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, care a subliniat în discursul său  ”importanța muzicii în istoria umanității – fir conducător între popoare, generații și religii’’. Referindu-se la Marea Unire din 1918, șeful misiunii diplomatice a arătat că ”noile generații de români, din țară și străinătate, trebuie să știe că aceasta s-a realizat cu mari sacrificii ale strămoșilor, iar datoria noastră este să ne asumăm responsabilitatea unității prezente.

În programul serii au răsunat pe acord de chitară piese consacrate din repertoriul românesc dar şi internațional: „Balada” lui Ciprian Porumbescu, trilurile „Ciocârliei” de Grigoraş Dinicu, „Marşul Traian în Dacia” de Giuseppe Nicolini, dar şi piese cu renume internațional : „Sons de Carrilhoes” de João Pernambuco, „Choro nr 1” de Heitor Villa-Lobos.

Concertul s-a încheiat pe ritm de vals, pe acordurile „Valsului Venezolano Nr 2 , Nr 3 şi El Marabino de Antonio Lauro. Duetul alcătuit de Maestrii Rodolfo D’Orazio şi Sandro Tascione s-a constitui în 2017, dăruind publicului său o împletire concertistică originală între clasic şi pop.

Sandro Tascione este laureat în limbi străine. A studiat chitara jazz pentru muzica modernă la Conservatorul de muzică „Luisa D’Annunzio” din Pescara. Este fondatorul grupului muzical „La Banda del Buco” cu care partecipă la numeroase concursuri şi pentru care scrie personal recitalurile.

Poet fiind , o parte din poeziile sale au fost premiate cu Mențiune specială „Premiul Național Histonium 2009 Vasto” şi „Premiul I Absolut” în cadrul concursului „Un canto per la mia terra 2013” -Sant’Elia Pianisi(CB). În 2015 publică volumul de poezie „Testi sparsi” la editura Cannarsa.

Maestrul Rodolfo D’Orazio fondatorul şi totodată preşedintele „Asociației Culturale Mauro Giuliani (1990) îşi începe studiile încă din fragedă pruncie, sub îndrumarea unor excelenți profesori piemontezi.

Participând la numeroase concerte şi concursuri de specialitate, talentul său va fi remarcat de către critici de artă şi un public specializat. În anii 80 este îndrumat de Maestrul Mario Dellara, cu care îşi completează studiile la Conservatorul din Novara , ca mai târziu să se perfecționeze sub îndrumarea Maeştrilor Alirio Diaz şi Oscar Ghiglia. În prezent se dedică activității didactice şi concertistice în oraşul Vasto.

Căsătorit de circa 15 ani cu Irina Lazăr – Preşedinta Asociației Culturale ”Vocea Românilor Vastesi” are ocazia să cunoască frumusețile țării noastre, îndrăgostindu-se de muzica clasică românească, pentru care face o adevărată pasiune.

Nu este uşor, chiar şi pentru marii maeştri să transpui pe corzi de chitară un concert pentru vioară şi orchestră cum este „Balada ” lui Ciprian Porumbescu sau „Ciocârlia” lui Grigoraş Dinicu.

Însă Duetul D’Orazio-Tascione a reuşit să încânte publicul prezent, români şi italieni deopotrivă, învăluind atmosfera cu acorduri calde, un cadoul inegalabil făcut poporului român şi marilor artişti ai vremii. Două chitare, două suflete, o prietenie între două popoare cu aceeaşi rădăcină latină.

Lăcrămioara Maricica Niță, Roma

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Durere imensă în familia unui preot român din Italia, soția a murit după o grea suferință, la doar 36 de ani

S-a întors în urmă cu o lună de la muncă din Italia: femeie de 44 de ani, ucisă de soț într-o comună din Iași