Doua traducatoare italience au avut ideea scrierii unei cărţi care să prezinte realitatea din mediul orăşenesc din Europa de Est. Cartea, cu numele "E se ci incontrassimo in un bar. Racconti dell'Europa dell'Est", a apărut anul acesta ȋn Italia. Cuprinde 14 povestiri, dintre care trei au autori români. George C. Dumitru este unul dintre aceştia. S-a născut ȋn 1978 ȋn Constanţa şi a publicat proză scurtă ȋn diverse reviste literare. În 2010 a publicat "Poveste cu o fată", la editura Vremea.
Domnule George C. Dumitru, critica spune că lumea urbană descrisă ȋn "Racconti dell'Europa dell'Est" nu este, până la urma, atât de diferita faţă de Italia. Cum aţi ajuns să faceţi parte din rândurile autorilor selecţionaţi?
«Din intâmplare. Am fost contactat de Ileana Pop, cea care a şi tradus textul "Opulenţa" ȋn italiană.
Citise un fragment din altă povestire de a mea, "Paty", şi i-a plăcut ȋnceputul. Stia de antologie, care pe atunci era doar in stadiu de idee. Din păcate "Paty" nu se potrivea temei alese, aşa că i-am propus eu textul "Opulenţa". I-a placut, l-a tradus şi l-a propus fetelor de la Caravan Edizioni care, surprinzător si pentru mine, au ales sa ȋl includă ȋn carte.
Povestea "Opulenţa" poate reprezenta metafora nevoiaşului, paria al societăţii. Eu m-am regăsit ȋn ea, mi s-a părut emblema emigratului. Dumneavoastră ce v-aţi imaginat atunci când aţi scris-o?
«Am ȋncercat să prezint o felie din viaţa unui om la marginea societăţii. Dar nu prin ochii unui inadaptat, personajul meu se adaptează perfect vieţii lui. Are momente de mulţumire, se simte liber, fără anumite constrângeri sociale. Face nişte lucruri pentru că poate să le facă, şi asta ii dă o anumită euforie. A fost un exerciţiu interesant, având ȋn vedere că nu am intrat niciodata ȋn contact cu un astfel de om. A trebuit să ȋmi imaginez totul.»
Cultura română ȋn Italia este necunoscută sau considerată "periferică". Credeţi că este o situaţie proprie doar Italiei?
«Sincer să fiu nu ştiu cum este privită literatura română din afara României. Încă se vorbeşte de o criză culturală ȋn România, criză care se apropie de sfârşit. Se scrie mult, de multe ori şi bine, au apărut scriitori tineri importanţi ȋn peisajul literaturii noastre. Din păcate nu toţi reuşesc să publice la edituri importante, şi din această cauză nu sunt promovaţi cât ar trebui. Eu cred că literatura noastră ar trebui mai mult tradusă, expusă ȋn străinătate. Nu scriem mai slab sau mai bine decat ceilalţi, ȋnsă cu siguranţă, merităm să fim lânga ei, ȋn lume.»
Un fenomen ciudat are loc ȋn Italia: apariţia unei limbi hibride, aşa zisa "rotaliană", un amestec curios de italiană şi română, ce denotă la urma urmei o proastă cunoaştere a ambelor limbi. Cum priviţi acest lucru? Ca un fapt necesar, legat de evoluţia unei limbi, sau ca un fapt grav, ce trebuie combătut?
«Am fost ȋn Italia de câteva ori, nu am stat mult niciodată. Însă am observat şi eu acest fenomen. Nu cred că este vorba de o limbă nouă, şi nu cred că trebuie să ne facem griji pentru asta.
Ceea ce se ȋntamplă este oarecum normal, trăind ȋntr-o alta ţară, fiind fortat cumva de ȋmprejurări să ȋi adopţi limba, devii la un moment dat debusolat. }i se amestecă cuvintele uzuale ȋn minte, şi asta se ȋntâmplă fără voie. Limba româna evoluează (sau involuează) ȋn fiecare zi şi ȋn ţară.
Iar ceea ce se ȋntâmplă ȋn Italia, se ȋntâmplă şi ȋn alte ţări, ȋn alte comunitaţi de români – de exemplu romgleza. Eu cred că este un fenomen normal, cotidian. Important este să ne pastram limba literară şi educaţia. Asa am reuşi să ne păstrăm cât mai putem din identitate.»
Cum vă explicaţi ȋn schimb fatul că jumătate din elevii din România au picat examenul de bacalaureat?
«Ceea ce s-a ȋntâmplat anul acesta ar fi trebuit să se ȋntâmple de mai mulţi ani. Părerea mea este că ȋnvăţământul românesc suferă, copiii au de mici alte preocupări decât cartea. Şi asta se reflectă ȋn societate, căci modelele s-au schimbat.
Cât timp suntem invadaţi pe toate canalele media de vip-uri de carton, needucaţi dar plini de bani, cât timp tinerii văd ȋn ei modele de urmat, concluzia este simplă: ce rost are sa ȋnvăţ, când pot trăi bine şi fără educaţie? Iar o diplomă se poate (sau se putea) lua şi prin alte mijloace, ȋn special copiatul. Eu sper ca anul acesta să fie luat drept exemplu, sa impună o regulă ȋn organizarea examenului, şi să nu rămână doar o excepţie.»
Românii din diaspora nu prea mai citesc cărţi ȋn română. Fie din raţiuni legate de lipsa de timp şi de muncă grea, fie din cauza faptului că trăiesc ȋn altă realitate. Ce sfat puteţi da românilor prezenţi ȋn Italia, pentru a-i ȋndemna să citească?
«Eu cred ca fiecare ȋşi are propriul stil de viaţă. Iar cartea face sau nu face parte din el. Omul muncitor, oriunde ȋn lume, va avea aceeaşi problemă – oboseala, rutina şi lipsa timpului pentru lectură.
Dar, odată ce iubeşti cartea, ȋţi găseşti timp pentru ea. În metrou, ȋn autobuz, seara ȋnainte de culcare, oriunde se poate. Educaţia deschide mintea, schimbă perspectiva asupra vieţii şi a lucrurilor, iar eu o consider extrem de importantă pentru o anume evoluţie ȋn viaţă.»
Ce planuri de viitor aveţi? Plănuiţi o altă colaborare cu vreo editură italiană?
«Deocamdată sunt prins ȋntr-un alt proiect literar – scriu un roman. Aştept să ȋl termin, apoi, dacă ȋl consider ȋndeajuns de bun, o să ȋncerc să ȋl public. Dar mai este până atunci…»
R.D.
