Menu
in

Cutremur Emilia Romagna/ Români pentru români

În ziua de 30 mai, credincioșii Parohiei Sfântul Spiridon, din Reggio Emilia, au cercetat pe frații lor aflați în dificultate, din zona sinistrată – Mirandola, Finale Emilia, San Possidonio, Cavezzo, localitățile cele mai afectate de cutremur, din provincia de Modena, se arată într-un comunicat al Episcopiei Ortodoxe Române, primit la redacţie.
 
Aici suferința este cumplită, frați de-ai noștri moldoveni și români au simțit "boldul morții"și continuă să trăiască cu teamă fiecare zi. 
În zonă, conform statisticilor, locuiau legal, înainte de cutremure, peste 1000 de români și de moldoveni, lucrători în industrie și în agricultură. Autoritățile locale ne-au confirmat că, în primele ore după marele cutremur din ziua de luni 29 mai, foarte mulți au plecat deja la rude și la cunoștințe. 
 
 
Nu se poate cunoaște încă numărul celor care au rămas, dar în taberele de primire se încearcă o evidențiere a lor. Existenţa a peste 15 locuri de primire a sinistraților, dar și teama oamenilor de a intra în propriile case i-au determinat să își monteze fiecare cortul în curtea casei sau în parcul de lângă casă, ori să caute un loc în corturile amenajate de Protecția Civilă Italiană și autoritățile locale. 
 
Foarte bine organizat totul, servirea mesei se face în toate centrele de primire a sinistraților, unde, în fiecare dintre ele, peste 500 de persoane sunt hrănite zilnic. Voluntarii, bine instruiți, răspund cu multă pricepere necesităților oamenilor și exemplul lor poate ar trebui urmat și de noi. Sunt mii de voluntari veniți din toata Italia. Compania Atlassib, prin Doamna Director pentru Italia, a pus la dispoziția sinistraților autocare pentru repatriere. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei urmărește cu atenție situația din teren, pentru a ști cum să sprijinească mai eficient pe cei aflați la necaz.
 
 
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version