Menu
in

Curs de bătut toaca pentru copiii români din Italia

În perioada 16-28 iulie 2012, copiii români din protoieria Emilia Romagna s-au putut înscrie la o tabără de creaţie şi educaţie religiosă, organizată la Calvigi Granaglione.
 
Printre activităţile propuse tinerilor se numără, alături de excursii şi drumeţii, şi lecţii despre tradiţiile şi obiceiurile româneşti. 
 
 
Copiii pot învăţa cântece religioase şi patriotice, sau pot asista la un curs mai puţin obişnuit, cum ar fi cel de bătut toaca. În România există chiar un festival- În cântec de toacă", unde zeci de tineri se întrec în bătutul toacei.
 
În cultul Bisericii Ortodoxe, toaca este folosită pentru a anunţa omul de trecerea de la timpul cotidian, în care este preocupat de grijile vieţii de pe pământ, la timpul liturgic, în care omul este chemat ca prin lepădarea de grija cea lumească şi prin rugăciune să se înalţe cu sufletul către Creatorul lui şi să preguste încă din această viaţă din bucuria, pacea şi iubirea trăită în comuniune cu Preasfânta Treime în veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu. Toaca a fost folosită încă din primele secole creştine, înainte ca în cultul Bisericii să fie introduse şi clopotele.
 
Tabăra de la Calvigi se desfăşoară în două serii, una în perioada 16 – 21 iulie unde participă 25 de copii şi alta din 23 – 28 iulie unde  vor participa  27 de copii.             
 
Iată activităţile la care participă copiii înscrişi: Însuşirea muzicii bisericeşti, patriotice şi populare romaneşti, Cateheze şi discuţii pe diverse teme,  Excursii şi drumeţii,  Vizionare de filme şi animaţii cu conţinut religios educativ, Prezentare de port popular si obiceiuri populare romaneşti,  Curs de bătut toaca,  Ora de literatura română,  Desene şi confecţionarea de cruci, Diferite activităţi sportive şi jocuri interactive.
 
"Prin intermediul activităţilor propuse nădăjduim să lăsăm în sufletele tinerilor noştri o urmă adâncă  menită să trezească interesul lor faţă de credinţă, neam şi ţară şi faţă de toate valorile culturale, populare şi spirituale ale neamului nostru românesc", a consemnat pr. Doru Gârboan – Departamentul pentru Tineret din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, la prezentarea proiectului.
 
 
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version