Menu
in

Cugetările consulului de la Milano: “Societatea de fiţe”

Din 2010, George Bologan, actual consul al României la Milano, îşi împărtăşeşte opiniile şi meditaţiile, unele cu caracter filozofic, pe un blog intitulat “Vitrina Vieţii”. Temele tratate sunt multiple: “de la cultură la politică, de la atitudini civice şi religiozitate la dimensiunea sexuală şi relaţiile umane”.

Despre el însuşi, chiar pe prima pagină a blogului, la rubrica “Profil”, George Bologan afirmă: “Tot ceea ce spun are un sens şi, fără falsă modestie, este un caz rar să găsiţi în ziua de azi o persoană care să-mi semene. Nu este o afirmaţie de mândrie. Există o diferenţă de substanţă între modestie şi umilinţă. Umilinţa este o virtute, iar modesia o caracteristică a mediocrilor. Sunt dezamagit cand ceilalti nu accepta regulile de onestitate. Iubesc viaţa alături de oamenii plăcuţi şi de bună-credinţă”.

Iată una din cele mai recente postări de pe blog, în care consului de la Milano critică “societatea de fiţe”.


Cluburi pline ”ochi” vinerea seara, agitație maximă și adolescenți care se întrec în vestimentația care însumează o groază de bani. Băieți metrosexuali ”aduși la zi”, domnișoare cu fițe, care își etalează ultimele achiziții ale modei, o lume de altfel colorată și chiar simpatică. O bună parte sunt persoane fine, altele ascund în spatele look-ului atrăgător caractere infectate de consumismul și hedonimsul de fiecare zi și un comportament bădărănesc, formulele de adresare prietenelor (partenerelor), dar și discuțiile în sine fiind cu mult sub ceea ce dicționarele definesc conceptele de civilizație și cultură. Sunt conștient că nu scriu ceva senzațional și nici despre o temă nouă, dar îmi fac datoria încercând să îmi manifest preocuparea pentru un segment al populației care involuează sub ”finanțarea” părinților. Realizez că mulți dintre cei la care mă refer nu au nici cultura banului, mai exact valoarea acestuia și a modului de a-l câștiga prin 8 ore de muncă. Steroizii nu doar le afectează în timp sănătatea fizică prin scăderea libidoului și apariția disfuncțiilor sexuale, am impresia că le și umflă artificial creierul. Progresul libertății pe unii îi transformă în mici monștrii obsceni, iar pe alții îi întărește și înalță pe căile rațiunii și ale credinței.

Omul este frumos în măsura în care îl oglindește sufletul său. Să nu ascundem murdăria sub preș, adică în spatele unei garderobe extrem de costisitoare. Nu sunt absurd și nu contest estetica vestimentară și creațiile de modă, ci modul exagerat al dorinței de a avea în detrimentul celei de a fi. Tot ceea ce este frumos și adevărat este rezultatul unui suflet curat.

Combat nihilismul provocat de mentalitatea de marketing, care se incubează în ființele lipsite de un scop sau dezorientate pentru că unii părinți au stabilit ca prioritate ”fițele” copilului în detrimentul sufletului și caracterului. ”Nihilismul, a scris filosoful F. Nietzsche în unele din aforismele sale, este starea în care valorile supreme pierd orice valoare, în sensul că lipsește scopul și nu mai există motivul…”( U. Volli, Per il politeismo, Milano 1992). De fapt este vorba despre lipsa de conținut cu care mă lupt de la începuturile acestui blog. Este vorba despre un gol fundamental, despre o boală care este veche și prezentă în gândirea lui Nietzsche ”dorința de putere”, manifestată în cazul nostru prin atitudini și limbaje de mitocani, prin look-uri artificiale și steroizi care dezumanizează. Dorința de putere se manifestă și în mentalitatea de consum: ”eu am haină semnată de o firmă mai puternică decât a prietenului meu” sau ”sunt mai tare în țoale și prin modul șmecheresc în care mă comport”. În om a existat mereu o ruptură între interior și exterior. Sunt curios în acest progres al libertății dacă omul interior va reuși- în cele din urmă- să îl transforme pe cel corupt de nihilismul mentalității de marketing sau omul exterior îl va doborî pe cel interior? Oare dorința de putere, exprimată în diferite modalități (inclusiv modă, dorința de a fi mai tare și ”mai bun” ca celălalt etc.), nu este expresia unei exigențe de a potoli insatisfacțiile psihologice a ceea ce se crede că este bun și frumos?

Sursă: Vitrina Vieţii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version