Menu
in

«Creativitatea este noua resursă a progresului omenirii» Președintele ICR, Liliana Ţuroiu, membru în consiliul științific al Fundației Sapienza Roma

Institutul Cultural Român și prestigioasa Universitate La Sapienza, cea mai mare si cea mai veche instituție de formare academică din Roma, au semnat un protocol de colaborare, cu ocazia Conferinței internaționale Creative Industries in A New Europe – opportunities and challenges, organizată în perioada 22-23 mai 2018 la Roma.

La deschiderea oficială ce a avut loc în prestigioasa aulă a Universitatii Sapienza, spatiu ce s-a dovedit neîncăpător pentru afluxul de public tânăr și specialiști, au susținut alocuțiuni domnul Antonello Folco Biagini, președintele Fundației „Sapienza Roma”, doamna Liliana Ţuroiu, președintele ICR, și Ambasadorul României la Roma, domnul George Gabriel Bologan.

Profesorul Angelo Biagini a vorbit despre felul armonios în care tradiția multiseculară a universității se îmbină cu noile direcții și discipline de studiu, printre care cele din aria industriilor creative, ce suscită un interes academic deosebit în ultimii ani. De asemenea, a menționat publicului și specialiștilor modul special în care s-a dezvoltat colaborarea cu Institutul Cultural Român, având in vedere faptul ca doamna Liliana Ţuroiu este din 2015 membru in consiliul științific al Fondazione Sapienza Roma. În alocuțiunea sa, domnul Ambasador Bologan a dorit să puncteze importanța evenimentelor care aduc laolaltă mediul academic și spațiul public, de tipul acestui colocviu internațional propus de ICR si Sapienza și a amintit că relațiile de colaborare universitară între România și Italia se bucură deja de o lungă și fructuoasă tradiție.

În salutul adresat participanților, rectorul Universității La Sapienza, domnul Eugenio Gaudio, a atins subiectul reafirmării valorilor europene în măsura în care Uniunea Europeană se străduiește să-și redefinească identitatea și să-și reafirme valorile, accentul pe ramurile industriilor creative fiind un motor al creșterii și cooperării culturale în lume.

„Atunci când afirmăm rolul industriilor creative, celebrăm în mod inevitabil creativitatea umană, care stă la baza economiei creative. Dacă dorim să încurajam inovația, trebuie să dezvoltăm noi soluții, să ne exersăm gândirea neconvențională și să ne demonstrăm curajul de a străbate cărări nebătute până acum, in generarea de noi produse si servicii in zona industriilor creative. Altfel spus, celebrând creativitatea, îi onorăm pe toți actorii care, în ciuda diferitelor provocări, duc cu tenacitate mai departe economia creativă, de la artiștii independenți la companiile comerciale, de la ONG-uri la instituțiile publice. Îmi face o mare plăcere faptul că, împreună cu vorbitori de prestigiu din toată Europa, vom examina rolul industriilor creative ce au o pondere economică considerabilă și un rol social tot mai important, reprezentând 1% din populația activă a lumii și 3% din forța de muncă a Uniunii Europene. În acest context, industriile creative sunt un motor de creștere și de cooperare culturală.”  – a subliniat, în discursul de deschidere, dna Liliana Țuroiu, președintele ICR.

Pe parcursul celor două zile, conferința reunește artiști, factori de decizie, analiști politici, cadre universitare, directori de masterate și de școli doctorale ce își desfășoară activitatea în domeniile industriei creative, precum si in zona diplomației culturale și a relațiilor internaționale. Nume sonore precum Gabriela Muňagorri Mendiola, artist plastic și designer vestimentar; John Newbigin, co-fondator și președinte al Creative England, Sanda Miller, istoric de artă, profesor de Media și arte Vizuale laSouthampton Solent University din Londra, Giovanna Motta, profesor de Istorie economică și socială la Universitatea La Sapienza; Unda Popp, profesor la UNARTE București și alții dezbat in cadrul celor 10 paneluri, legătura dintre industriile creative și diplomația culturală, din perspectiva apartenentei acestora la sfera culturii în sens larg, in contextul actual in care care deschiderea, dialogul transfrontalier și cooperarea au devenit valori dominante ale proiectului european.

John Newbigin, consultant strategic pentru industriile creative, a remarcat plăcut surprins faptul că România, prin Institutul Cultural Român, participă activ la strategia pentru dezvoltare a industriei creative, devenind astfel un actor important in dialogul si leadership-ul la nivel global  exprimându-şi speranţa, alături de prof. Giovana Motta, directorul științific al conferinței, că acest eveniment va fi unul recurent și va deveni o tradiție la nivel european, prin prisma actualității si relevantei temelor abordate.

Petrolul a reprezentat resursa care a împins înainte economia mondială în secolul XX, iar creativitatea este resursa care va conduce mai departe omenirea, în secolul XXI. Orice țară care înțelege acest concept va avea succes în secolul XXI. Țările au însă nevoie de strategii multisectoriale, iar statele ai căror reprezentanți înțeleg importanța creativității și a industriilor creative vor prosperă și culturile lor vor înflori în secolul XXI”, a spus John Newbigin.

La conferință au mai participat Cristoph Backes, managing director la The u-institut, director fondator al Gründer Zentrum Kulturwirtschaft Aachen, consultant pe domeniul industriilor creative al Guvernului federal german; Massimiliano Locatelli, arhitect partener la CLS Architetti, Cinzia Capalbo, profesor de Istoria modei la Universitatea La Sapienza, jurnaliști și analiști din România și Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version