in

Biserică nouă pentru românii din Bassano del Grappa

La finele lunii aprilie va avea loc ceremonia oficială de deschidere a noii biserici ortodoxe române din Bassano de Grappa, anunţă Il Giornale di Vincenza. Primăria a oferit românilor biserica Ognissanti. Bassano (provincia Vincenza) este al patrulea oraş din Veneto, după Venezia, Treviso şi Padova, care va găzdui o comunitate românească care numără circa 300 de credincioşi.

Comunitatea ortodoxă română va avea o biserică a sa la Bassano, scrie Il Giornale di Vicenza. Oraşul îi pune la dispoziţie biserica din Ognissanti, a fundaţiei Pirani-Cremona. După redeschiderea edificiului religios şi prezentarea către oraş după lucrările de renovare, care a avut loc zilele trecute, duminică 29 aprilie va avea loc prima slujbă oficială, precedată de ritualul iconostaselor, plasarea de icoane în biserică, şi de o predare simbolică din partea abatelui mons. Renato Tomasi.

Parohia ortodoxă românească "Acoperământul Maicii Domnului" a fost înfiinţată în oraş la finele lui 2005 şi, graţie colaborării cu S. Maria in Colle şi cu fundaţia Pirani-Cremona, a fost găzduită în biserica Annunziata de pe via Museo. În ultimii ani, în special după intrarea României în UE, numărul de credincioşi români a crescut şi spaţiul din centrul istoric nu mai era de ajuns. "Numărul de credincioşi prezenţi la slujbe variază de la 150 la 300 de persoane – explică părintele Cristian Mănăşturean, paroh originar din Transilvania, în Italia din 2000 – cuprinzându-i şi pe cei din zonele învecinate. Frecvenţa diferă, în funcţie de perioada anului, cu vârfuri pe timpul sărbătorilor şi scăderi în perioada estivală". Bassano este al patrulea oraş din Veneto, după Padova, Venezia şi Treviso, care găzduieşte în mod stabil o comunitate ortodoxă.

Recunoaşterea oficială a bisericii româneşti din partea statului italian a avut loc anul trecut. În faţa unor locuri de cult catolice tot mai puţin frecventate, constituirea de noi comunităţi este şi o modalitate de a ţine în viaţă spaţii care altfel ar rămâne închise, mai scrie cotidianul din Vincenza. În ce priveşte relaţia cu catolicii, părintele Mănăşturean alungă orice dubiu: "Cu biserica locală s-a instaurat imediat un climat de colaborare reciprocă. Trebuie spus că biserica românească a fost mereu deschisă faţă de catolicism". Nu există riscul unor rivalităţi cu biserica catolică în privinţa activităţilor sociale. "Activităţile noastre – explică preotul – sunt în substanţă numai de tip religios: slujbe, catehism şi grădiniţă duminicală pentru copiii cei mai mici, nu rămâne mult timp pentru altele". Privind raportul cu oraşul şi cu administraţia locală, părintele Cristian afirmă că a avut o bună primire la Bassano.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Important/ Din aprilie, actele nu mai trebuie supralegalizate la Prefectură

„Deşteaptă-te române”, asociaţia românilor din Casaleone