Peste 800.000 de români își sărbătoresc onomastica de 30 noiembrie, Ziua Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creștinismul pe pământul Dobrogei de azi și este ocrotitorul României.
Din 2012, ziua de 30 noiembrie este Sărbătoare națională.
Sfântul Apostul Andrei, cel Întâi chemat, s-a născut în cetatea Betsaida, aflată lângă Marea Galileii. În acea cetate s-au născut trei apostoli, pescari de meserie: Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Apostol Andrei, care erau fraţi, şi Sfântul Apostol Filip.
Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos.
Apostolul Andrei l-a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalţi apostoli, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”.
Când Iisus a intrat în Ierusalim, Apostolul Andrei a cunoscut şi a fost martor la toate patimile Mântuitorului şi s-a bucurat de Învierea Sa împreună cu Maica Domnului şi cu ceilalţi apostoli, cu femeile mironosiţe.
Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduirea Evangheliei, adică pentru a vorbi despre „Vestea cea Bună” a mântuirii în Iisus Hristos.
Potrivit Tradiţiei Bisericii, acestui întâi chemat i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea.
Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”.