in

Șase artiști români din Milano expun la Pavilionul României de la EXPO 2015

Cristina Lefter, Călina Lefter, Nelu Pascu, Lavinia Rotocol, Tudor Ondagiu, Leonard Regazzo sunt cu toții artiști români, care traiesc de un deceniu sau chiar două în Italia. Apreciați, fiecare cu importante participări personale sau de grup, vor reprezenta România la EXPO 2015 prin intermediul operelor lor, create special pentru acest eveniment.


Mai puțin cunoscuți publicului din România, ei transmit însă prin arta lor, cultura proprie și identitatea culturală – cum afirmă Tatiana Martynova – curatoarea expoziției, a cărei inaugurare va avea lor pe 1 iulie, orele 16 00 la Pavilionul României.

Suntem la Pavilionul României la EXPO 2015, în mijlocul unui tipic sat românesc “ascuns” și “regăsit” în capitala italiană a artei contemporane – scrie Tatiana Martynova în comunicatul expoziției de pictură. În acest aparent antagonism, de arhaic și modern, ne găsim în fața unor opere de artă, într-un parcurs artistic care prezintă pasiune, energie și contemplație.

Într-o continuă devenire artistică, cei șase pictori și artiști de origine română, reîmpletesc propria identitate culturală, prin omagierea unor mari personalități ale culturii române. Deși diferiți fiecare ca stil, tehnică, singurul element care îi unește este culoarea – consideră curatoarea expoziției.

Prin tablourile pe care le expune artista Cristina Lefter, aduce un omagiu marelui sculptor roman Constantin Brâncuși și Mariei Tănase, aceasta din urmă reprezentând România la Expoziția Universală de la Paris din 1937, una dintre expozițiile de amploare ale României în perioada interbelică.

Pentru toti cei interesați CATALOGUL Expoziției se va găsi la Pavilionul României, pe tot timpul evenimentului. Expoziția se va închide pe 7 iulie 2015.

Proiectul artistic, face parte din seria evenimentelor culturale și artistice propuse de Centrul Cultural Italo Român din Milano in cadrul Expo Milano. Primul eveniment s-a desfășurat pe 7 iunie 2015 și a reunit un grup de copiii români premiați în cadrul Concursului Internațional de Poezie Giovani e Poesia într-un recital de Muzică și Poezie cu participarea naistei Mariana PREDA. Al doilea eveniment, se va desfășura sâmbătă 27 iunie 2015 și îl va avea ca invitat pe renumitul medic Gheorghe CERIN. Medic primar chirurgcardiolog – cu o conferință dedicată Temei EXPO legată de alimentația sănătoasă. O conferință realizată în colaborare cu Clinica San Gaudenzio din Novara și Fundatia Cardioteam.

Cu prezența artiștilor români, pictori, muzicieni, personalități din lumea științifică, Centrul Cultural Italo Român a dorit să pună în evidență potențialul bogat artistic și cultural al românilor din Peninsulă, să reînoade în mod simbloc legătura acestora cu Țara de proveninență.


Alte informații re regăsesc în limba italiană pe site-ul www.CulturaRomena.it


Centrul Cultural Italo Roman
Info: 0039 3407638880

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Președintele provinciei Treviso: «I-ați adus ca să corciți această rasă»

Sărbătoarea iei la Verona, au participat români din mai multe regiuni ale Italiei